Grupul Restart Energy a încheiat un contract cu Transelectrica în valoare de 56 de milioane de lei, pentru racordarea unui nou parc fotovoltaic de 500 MW din județul Arad

Agrovoltaics, companie a grupului Restart Energy, a semnat un contract de racordare cu Transelectrica în valoare de 56 de milioane de lei, în urma căruia peste 200.000 de gospodării din România vor fi alimentate cu energie verde, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - lun, 03 iun. 2024, 16:45
Grupul Restart Energy a încheiat un contract cu Transelectrica în valoare de 56 de milioane de lei, pentru racordarea unui nou parc fotovoltaic de 500 MW din județul Arad

Acordul reprezintă încă o etapă importantă în dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 500 MW ce va fi situat în localitatea Șimand, județul Arad.

Parcul fotovoltaic este al doilea cel mai mare din România și va fi finanțat de US Exim Bank prin intermediul fondului american Interlink Capital Strategies din Washington DC. Restart Energy a primit o scrisoare de interes de la US Exim Bank pentru finanțarea cu 380 de milioane de dolari a proiectului.

În vederea susținerii acordului de finanțare, compania intenționează să utilizeze tehnologie americană, care va include panouri fotovoltaice de ultimă generație produse în SUA de către SEG Solar, unul dintre cei mai importanți producători din domeniu și baterii de stocare a energiei produse de TESLA, cu o capacitate de 1 GWh. Managementul Restart Energy estimează demararea construcției în trimestrul doi din 2025 și finalizarea proiectului până la 31 decembrie 2026. Se estimează că această acțiune va genera peste 300 de noi locuri de muncă în următorii ani.

„Acest proiect este unul strategic, care consolidează poziția Restart Energy pe piața de energie verde din regiune. Parcul fotovoltaic contribuie la protejarea mediului, atât prin impactul negativ redus, cât și prin înlocuirea capacităților poluante existente care utilizează combustibili fosili. Suntem mândri să contribuim semnificativ la tranziția României către energia regenerabilă”, a declarat Armand Domuța (foto), CEO & Founder Restart Energy.

Parcul fotovoltaic va produce anual peste 800.000 MWh și va ajuta la reducerea emisiilor de carbon cu aproximativ 400.000 de tone pe an, respectiv 12 milioane de tone de CO2 evitate, pe toată perioada de viață a proiectului, însemnând beneficii de mediu în valoare de peste 1 miliard de dolari.

Uniunea Europeană depune eforturi susținute pentru a îndeplini obiectivele stabilite în acordul de la Paris privind schimbările climatice, având ca obiectiv final furnizarea de energie curată în toată Uniunea Europeană.

Prin Planul Național Integrat de Energie și Climă pentru 2021-2030 (INECP), România își propune să dezvolte noi capacități energetice din surse regenerabile pentru a atinge ținta de 30,7% de energie regenerabilă în mixul energetic național. Conform INECP, proiecțiile pentru anul 2030 prevăd o creștere a capacităților solare fotovoltaice de până la aproximativ 6,9GW. Astfel, pentru a putea respecta traiectoria cotei globale de SER propusă de INECP, noile capacități nete de energie solară care trebuie instalate sunt cu 1.362 GW mai mari în 2030 decât în 2020.

Diminuarea emisiilor de carbon, prin implementarea proiectelor de energie solară, este monitorizată prin platforma RED, implementată în 2021, un marketplace dedicat calculului amprentei de carbon, reducerii emisiilor de carbon prin proiecte de sustenabilitate sau offsetare a amprentei de carbon. Atributele verzi, atât cele obținute pentru acțiuni sustenabile individuale, cât și creditele de carbon, pot fi vândute intern prin market place-urile platformei RED, printr-un proces tehnologizat, transparent și securizat, dedicat reducerii emisiilor de carbon și îmbunătățirii politicilor ESG.

În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.

În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.

Despre Restart Energy

Restart Energy se prezintă ca o companie din prima linie în domeniul energiei care deține capital mixt româno-american. Cu o expertiză de peste 15 ani a echipei de management, Armand Domuța și Renato Doicaru înființează în 2015 Restart Energy ajungând în prezent la un portofoliu de peste 120 de proiecte de energie solară regenerabilă. Prin proiectele implementate, de tip EPC, compania oferă partenerilor săi stabilitate și predictibilitate și facilitează accesul acestora la energie. Restart Energy își asumă un rol regional și local major, acela de a ajuta companiile să își eficientizeze costurile și să își mărească profitabilitatea prin proiecte sustenabile de energie verde.

 

Te-ar mai putea interesa și
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată la 745.513 de lei, în urma controalelor realizate în perioada......
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a anunţat marţi că biroul său specializat în dezinformarea străină, foarte criticat ...
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
Pe fondul unui consum redus, specific unei zile de sărbătoare, și al vântului bun pentru turbinele eoliene, România ...
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Schimbările climatice afectează populațiile de crustacee cu coaja delicată din Galicia
Pe stâncile abrupte de pe coasta de nord-vest a Spaniei, pescarii îmbrăcaţi în combinezoane impermeabile evită valurile ...