Grupul Schaeffler renunţă la 500 de locuri de muncă la divizia sa industrială. Nemţii au o fabrică în România
Majoritatea locurilor de muncă vor fi desfiinţate la operaţiunile industriale ale Schaeffler din Germania şi Europa până la finele lui 2017, compania adăugând că va evita concedierile forţate şi închiderile de uzine. Schaeffler are în total 83.774 de angajaţi, scrie Agerpres.
‘Divizia industrială este crucială pentru strategia noastră şi a fost întotdeauna parte din operaţiunile de bază ale grupului Schaeffler. Programul ‘CORE’ ne va ajuta să întărim divizia industrială în contextul modelului nostru integrat de business şi să o readucem la o creştere sustenabilă a profitului’, a declarat directorul general Klaus Rosenfeld.
Operaţiunile industriale ale Schaeffler au avut de suferit în ultima perioadă, în primul trimestru al acestui an această divizie (care produce rulmenţi) a scăzut cu 1,7%, până la 171 milioane de euro. Vânzările au crescut cu 7,5% până la 1,7 miliarde de euro, dar dacă se exclud efectele variaţiilor valutare vânzările s-au redus cu 0,8%.
Schaeffler deţine la Braşov uzina de rulmenţi Ina Schaeffler, care produce componente pentru industria automobilistică şi constructoare de maşini şi pentru industria eoliană.