Grupul Skoda redeschide începând de luni toate fabricile pe care le are în Cehia
„Producţia la cele trei unităţi ceheşti de fabricaţie a fost suspendată din 18 martie 2020. A fost decizia corectă să implementăm o măsură atât de drastică pentru a asigura sănătatea tuturor. Dar acum a venit vremea să privim din nou cu mare optimism înainte. Dealership-urile Skoda se deschid treptat în Europa şi, reluând producţia, facem deja totodată şi următorul pas important în direcţia restabilirii capacităţii noastre de a livra autovehicule la nivel internaţional”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie de la Skoda, Bernhard Maier.
Împreună cu partenerul său social, sindicatul KOVO, Skoda a definit peste 80 de măsuri concrete ce includ atât paşii specifici pentru asigurarea sănătăţii angajaţilor, cât şi măsurile organizatorice pentru prevenirea răspândirii COVID-19 la locul de muncă.
Lista aceasta stipulează, de exemplu, că toţi angajaţii trebuie să poarte obligatoriu mască la intrarea pe domeniul fabricii. Este valabil şi pentru colaboratorii externi. Skoda Auto le va pune la dispoziţie tuturor colegilor măştile necesare, iar acestea trebuie purtate tot timpul cât angajaţii sunt la muncă. Fiecare schimb de lucru dispune acum de timp adiţional rezervat curăţării sculelor, telefoanelor şi tastaturilor, precum şi a tuturor materialelor şi suprafeţelor. De asemenea, toate zonele vor fi curăţate şi dezinfectate şi mai frecvent decât până în prezent.
Skoda Auto a făcut, de asemenea, câteva schimbări în operaţiunile zilnice, pentru a proteja angajaţii. Printre acestea se numără modificarea modului în care funcţionează mijloacele de transport folosite pentru transferuri, precum şi adaptarea procedurilor de lucru pentru porţile fabricilor, dar şi modul de înregistrare a pontajului.
Au fost luate totodată măsuri pentru ca angajaţii din producţie să lucreze în echipe mai mici, cu componenţă constantă. Şedinţele de informare de la schimbul de tură vor fi cât mai scurte posibil şi au fost puse la dispoziţie mai multe zone pentru pauze, astfel încât contactul între angajaţi să fie redus la minimum, în vederea reduceri la minimum a riscului de infecţie.
Angajaţii sunt încurajaţi să lucreze de acasă, dacă este posibil, iar numărul de persoane prezente simultan în acelaşi birou a fost redus, pentru a se asigura posibilitatea de a păstra distanţa sigură între persoane. De asemenea, este important ca personalul să îşi ia pauzele consecutiv, pentru a proteja cât de mult posibil sănătatea angajaţilor.
Alături de aceste măsuri de precauţie, sunt implementate şi măsuri generale de prevenţie şi recomandări de igienă, precum renunţarea la a da mâna cu ceilalţi, spălarea regulată a mâinilor sau dezinfectarea mâinilor şi evitarea atingerii feţei cu mâna.
Cu peste 33.000 de angajaţi, Skoda este unul din cei mai mari angajatori din Cehia. Anul trecut Skoda a livrat peste 1,24 milioane de autovehicule.