Grupul Stellantis, al treilea mare producător auto acuzat de înșelăciune în Franța
Actuală filială a grupului Stellantis, PSA Peugeot-Citroen, a devenit a treia mare companie care a confirmat că i-au fost aduse acuzații în privința emisiilor eliberate în atmosferă de motoarele sale diesel.
Conform Bloomberg, compania franceză se află în proces de evaluare a opțiunilor sale de apărare. De asemenea, a fost confirmat și faptul că partenerii de la Fiat Chrysler au fost convocați în fața unui tribunal din Paris.
Dezvăluirea urmează anunțurilor Renault și Volkswagen din această săptămână care au confirmat acuzații similare. De altfel, toate companiile menționate au fost ținta unei anchete deschisă de autoritățile franceze la începutul anului 2017, la doar câteva zile după ce grupul Volkswagen a ajuns la un acord cu procurorii SUA cu privire la utilizarea unor dispozitive ilegale pentru eludarea testelor de emisii ale vehiculelor diesel.
Tot în această săptămână, mai întâi Renault, și, apoi, Volkswagen, au fost acuzate în Franța de înșelăciune în privința emisiilor produse de mașinile diesel.
Grupului Renault i s-a ordonat să depună o cauţiune de 20 de milioane de euro, din care 18 milioane de euro pentru plata eventualelor amenzi şi despăgubiri, şi de asemenea să ofere o garanţie bancară de 60 de milioane de euro, pentru eventuale prejudicii.
Justiția franceză a impus, de asemenea, Volkswagen să plătească o cauțiune de 10 milioane de euro și să asigure o garanție bancară alte 60 de milioane.
Citește și:
– După Renault, justiția franceză acuză și Volkswagen de înșelăciune în privința emisiilor produse de motoarele diesel
– Grupul Renault este acuzat de înșelăciune într-un scandal asemănător Dieselgate