Grupul Tei a închiriat 10.000 mp în parcul logistic Metav din nordul Bucureștiului
Metav Business Park, controlat de Metav SA, companie deținută de afaceriștii Puiu Popoviciu și Radu Dimofte, va construi o clădire nouă, personalizată conform cerințelor clientului (built-to-suit), a cărei livrare este programată în primul trimestru al anului viitor. Poziționat în interiorul orașului, parcul industrial Metav răspunde unei nevoi în creștere a retailerilor de a scurta lanțul de aprovizionare către magazine și de a eficientiza procesul de livrare către clienții online.
Grupul Tei reprezintă una dintre cele mai mari afaceri antreprenoriale românești din industria de retail, cele două companii care operează lanțurile Farmacia Tei și Bebe Tei realizând în 2019 o cifra de afaceri cumulată de aproximativ 200 de milioane de euro, cu un efectiv de 850 de angajați.
Bebe Tei și Farmacia Tei sunt două afaceri de familie, parte a unui lanț de distribuție pentru produsele farmaceutice cu peste 25 de ani de experiență. Brandul Bebe Tei a fost înfiinţat în 2011, în cadrul Farmaciei Tei, plecând de la ideea comercializării produselor pentru bebeluşi.
De-a lungul celor 8 ani, gama de produse a ajuns să acopere nevoile întregii familii, iar în prezent magazinele Bebe Tei comercializează peste 25.000 de produse, iar portofoliul Farmaciei Tei conţine peste 35.000 de produse.