Grupul TeraPlast a înregistrat afaceri și profit în creștere cu peste 50% în 2021. În acest an, cel mai mare producător de materiale de construcții mizează pe afaceri de 790 milioane de lei

08 02. 2022
parc_industrial_teraplast_81632100

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a încheiat 2021 pe creștere. Afacerile grupului au depășit pragul de 600 de milioane de lei, iar profitul net a crescut cu 50%. EBITDA a ajuns la 74,2 milioane de lei, în creștere cu 36% față de anul anterior, iar profitul operațional a ajuns la 53,6 milioane de lei, cu 41,7% mai mult decât în 2020 și triplu față de 2019.

Valoarea exporturilor TeraPlast s-a dublat în 2021 față de anul anterior. Ponderea acestora din totalul cifrei de afaceri a fost de 14,4%, în linie cu obiectivul de 15% anunțat de reprezenanții companiei la începutul anului trecut.

Grupul a continuat să vândă volume semnificative în pofida creșterii costurilor cu materiile prime și a scăderii sectorului de construcții în semestrul II al anului 2021. Lucrările de construcții inginerești au scăzut cu 5,5% în primele 11 luni din 2021 comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Condițiile pieței de construcții nu au permis transpunerea integrală în piață a creșterilor record a prețurilor materiilor prime. Presiunile de preț pe energia electrică au fost gestionate prin contracte pe termen lung.

Disfuncționalitățile în lanțurile de aprovizionare au produs întârzieri în livrarea și punerea în funcțiune atât a fabricii de ambalaje biodegradabile, cât și pentru unele dintre liniile de producție pentru business-ul de instalații, mai arată compania. Întârzierile au generat costuri suplimentare cu salariații și materialele de test care nu au mai putut fi recuperate până la finalul anului 2021. Din acest an, însă, aceste investiții vor contribui mai vizibil la rezultate pozitive.

Creștere și în 2022 pentru TeraPlast

„Ne dezvoltăm semnificativ și în 2022 datorită business-ului de ambalaje, unde vom avea o triplare a cifrei de afaceri. De asemenea, creștem datorită extensiilor de capacitate realizate la instalații, granule și reciclare. Asigurăm dezvoltările viitoare și prin investiția de 11 de milioane de euro în producția de folii stretch. Vom începe implementarea ei de îndată ce primim acordul de finanțare. În extinderea afacerilor noastre, contăm și pe realizarea de proiecte de M&A care ne vor conduce la o EBITDA de 130 de milioane de lei. Exporturile rămân o prioritate. La acest capitol vizăm o creștere de 40% în acest an”, a declarat Dorel Goia, președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. Grupul are o capitalizare bursieră de 2,33 miliarde de lei, iar Dorel Goia deține 46,8%.