Grupul Volkswagen a vândut un număr record de 10,3 milioane autovehicule în 2016

Economica.net
10 01. 2017
vw_group_58876400

Aceste rezultate ar putea permite Volkswagen să treacă în faţa rivalului japonez Toyota şi să devină cel mai mare constructor auto din lume. Grupul german a devansat deja Toyota pe baza vânzărilor din primul semestru din 2016, iar luna trecută grupul nipon a estimat că în 2016 va vinde 10,09 milioane autovehicule. Toyota va da publicităţii rezultatele comerciale anuale abia la începutul lunii februarie.

‘2016 a fost un an foarte dificil pentru noi. Am făcut eforturi pentru a soluţiona şi depăşi criza diesel şi în acelaşi timp am iniţiat un proces fundamental de schimbare pentru a pregăti Volkswagen pentru viitorul mobilităţii’, a declarat directorul grupului Volkswagen, Matthias Müller.

Vânzările grupului Volkswagen au crescut cu 12% în decembrie 2016, graţie unui avans de 18,6% în China, cea mai mare piaţă a companiei. Pe ansamblul anului 2016, vânzările grupului Volkswagen în China au crescut cu 12,2% până la 3,98 milioane unităţi, în timp ce în Europa au crescut cu 4% până la 4,2 milioane unităţi.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Grupul german a ajuns la o înţelegere în valoare de 15 miliarde de dolari cu autorităţile şi consumatorii din SUA iar un fost responsabil pentru conformarea la normele de mediu din SUA a fost arestat zilele trecute în Florida.