Grupul Wilo a investit 6,9 milioane euro într-un sediu regional construit în România

Economica.net
27 07. 2020
wilo_18677100

„Astfel, după 18 luni de la demararea proiectului de construcţie, prin noua locaţie cu birouri moderne construite pe o suprafaţă de 1.800 mp şi spaţii pentru servicii de depozitare, asamblare şi reparaţii, extinse pe 2700 mp, România devine un centru important de coordonare a activităţilor logistice si de asamblare ale Wilo din zona europeană, certificat de Grupul Wilo SE”, se menţionează într-un comunicat al companiei remis, luni, AGERPRES.

Sediul a fost dat în folosinţă în luna iulie, iar evenimentul oficial de deschidere, la care vor participa membrii din boardul Wilo SE, este programat pentru toamna acestui an.

„Acest proiect, prin extinderea sa funcţională, are un rol strategic pentru Wilo în Europa de Est. Investiţia de 6,9 milioane de euro este puternic ancorată în parteneriatele de dezvoltare din zonă, pentru a răspunde cu succes şi promptitudine cererilor de servicii şi soluţii pentru instalaţiile de încălzire, climatizare şi răcire, alimentării cu apă şi evacuării apei uzate, din România şi regiune. În mod special în această perioadă plină de provocări sociale şi economice, ne-am asumat şi ne vom asuma mai departe, cu toată seriozitatea, misiunea de a continua proiectele strategice demarate în România din devotament pentru partenerii şi clienţii Wilo”, a declarat Gabriel Niţă, managing director Wilo România & Moldova.

Noul sediu Wilo are o suprafaţă de 1.800 mp de birouri moderne, 2.700 mp de zonele de asamblare, service, depozit şi ambalare şi 8 linii de asamblare.

Wilo România face parte din grupul Wilo SE – producător premium în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare pentru instalaţiile de încălzire, climatizare şi răcire, alimentării cu apă şi evacuării apei uzate.

Fondată în 1872 ca fabrică de produse din cupru şi alamă de către Louis Oplander, compania are în prezent 7.500 de angajaţi, în reprezentanţe din mai mult de 60 de ţări. În România, Wilo este prezentă din anul 1998.