Gulen spune că se va preda autorităţilor turce doar dacă va fi găsit vinovat de o comisie internaţională independentă

Economica.net
12 08. 2016
fethullah_gulen_2_e1411001486334_76793200

‘Cer ca o comisie internaţională independentă să conducă ancheta cu privire la această tentativă de lovitură de stat. Dacă o zecime din acuzaţiile împotriva mea sunt dovedite, mă angajez să mă întorc în Turcia şi să accept cea mai severă sentinţă’, a scris Gulen într-un articol de opinie publicat în cotidianul francez Le Monde, citat de Reuters şi EFE.

Gulen, care neagă orice implicare în puciul eşuat şi care a condamnat lovitura de stat, a scris că, în opinia sa, ‘probabilitatea de a obţine un proces echitabil’ în Turcia ‘este aproape nulă’, deoarece, ‘din octombrie 2014, sistemul judiciar se află sub tutela puterii’.

Predicatorul turc a reamintit că a condamnat tentativa de lovitură de stat încă din primele momente, că mişcarea pe care o conduce, Hizmet, nu aspiră să ajungă la putere şi că s-a opus întotdeauna intervenţiei militarilor în viaţa politică a ţării.

El a spus că, dacă unii dintre susţinătorii mişcării sale au fost implicaţi în puci, atunci aceştia sunt ‘trădători’ care ‘au afectat unitatea şi integritatea ţării’ şi care ‘trebuie să primească pedepsele care li se cuvin în cadrul unui proces echitabil’.

Totodată, Gulen l-a acuzat pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan că a profitat de puciul eşuat pentru a-şi intensifica represiunea împotriva mişcării Hizmet şi a considerat suspectă ‘celeritatea’ cu care şeful statului turc l-a desemnat drept instigator al puciului, ‘când încă niciun detaliu, nicio motivaţie’ nu fuseseră clarificate.

‘Această tentativă de lovitură de stat este ocazia puterii turce de a dovedi toate acuzaţiile îndreptate împotriva mea’, a scris Gulen. Predicatorul turc l-a acuzat totodată pe Erdogan că desfăşoară ‘un genocid’ împotriva susţinătorilor mişcării Hizmet, cărora le confiscă averile, le blochează conturile bancare şi le anulează paşapoartele, ceea ce constituie ‘o dramă umanitară’.

‘Aproape 90.000 de oameni şi-au pierdut locurile de muncă, 21.000 de profesori au văzut cum le-a fost retras dreptul de a preda’, a insistat Gulen, care a dat asigurări că a suferit de pe urma ‘tuturor loviturilor de stat pe care le-a cunoscut Turcia’ şi că de fiecare dată a fost absolvit de justiţie. ‘În trecut, am fost hărţuit de către regimuri militare autoritare, iar acum o face un regim civil autocratic’, a subliniat el.

Predicatorul turc, care a amintit că la început a susţinut Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), al lui Erdogan, în ciuda rezervelor sale privind islamul politic, a atras atenţia că preşedintele turc a distrus sau a domesticit presa de opoziţie din Turcia, ceea ce i-a permis să convingă cetăţenii că în spatele loviturii de stat s-ar afla chiar el, Gulen. Însă, a mai scris el, puciul a fost ‘cea mai mare catastrofă din istoria recentă’ a Turciei, ‘cel mai grav act terorist comis pe teritoriul său’.

În opinia sa, reacţia poporului turc a împiedicat ca puciul să triumfe, dar acest lucru ‘nu este suficient pentru a putea vorbi despre o victorie a democraţiei’, deoarece ‘nici dominaţia minorităţii, nici cea a majorităţii, nici autoritarismul ales nu reprezintă democraţia autentică’.