Guvern: Cei care au dat bani pentru ‘Cuminţenia Pământului’ pot solicita restituirea sumelor donate

Economica.net
18 11. 2016
cumintenia_pamantului_6787_53962500

De asemenea, Executivul anunţă că un acord cu proprietarii ‘Cuminţeniei Pământului’ stabileşte un nou termen de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare pentru data de 20 decembrie 2016.

Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis vineri AGERPRES, s-a reglementat şi situaţia în care nu vor putea fi identificaţi toţi donatorii sau în care aceştia nu îşi vor exercita opţiunea privind restituirea sumelor donate.

Totodată, Executivul a stabilit şi felul în care se va constitui Fondul ‘Brâncuşi’, care va fi gestionat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), în vederea achiziţionării de opere de artă contemporană şi bunuri culturale aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil. Prin decizia Executivului, au fost stabilite, totodată, şi sursele de venituri pentru Fondul ‘Brâncuşi’, a destinaţiei acestora şi a mecanismelor referitoare la parteneriatele cu alte persoane juridice care doresc să sprijine demersul AFCN.

Conform Guvernului, aceste amendamente au fost formulate de Ministerul Culturii ‘la proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea ‘Cuminţeniei Pământului’ ‘, proiect adoptat tacit de Senat şi aflat în dezbaterea Comisiei pentru cultură şi a Comisiei pentru buget de la Cameră pentru elaborarea raportului comun.

‘După acest raport, procedural, singura etapă rămasă este votul în plen. Curtea Constituţională a decis în mai multe rânduri că, în momentul în care un proiect de lege se află în proces de legiferare la camera decizională, Guvernul nu poate folosi modalităţi extraordinare de legiferare delegată, ci trebuie să stăruie pentru finalizarea proiectului din Parlament. În contextul în care proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 10/2016 se află într-o etapă atât de avansată în camera decizională şi ţinând seama de jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, s-a stabilit ca propunerea de amendamente la legea de aprobare a OUG nr. 10/2016 să fie elaborată de Ministerul Culturii, aprobată ulterior de Guvern şi înaintată Camerei Deputaţilor (ceea ce s-a întâmplat în această dimineaţă)’, explică Guvernul.

Amendamentele au fost însoţite de o scrisoare adresată Camerei Deputaţilor, cu solicitarea de a adopta cu celeritate legea, avându-se în vedere termenul agreat de către proprietari, dar şi amendamentul din Comisia de cultură, în sensul achiziţionării operei.

Guvernul mai informează, de asemenea, că în contextul finalizării campaniei de subscripţie publică, în urma căreia nu s-a strâns suma necesară cumpărării operei de artă, s-au purtat discuţii cu proprietarii în vederea prelungirii termenului de finalizare a aceste proceduri.

Acordul proprietarilor stabileşte un nou termen de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare pentru data de 20 decembrie 2016, mai anunţă Executivul.