Guvern: Competiţie strânsă pentru posturile libere de la Corpul de control al prim-ministrului
Conform sursei citate, pentru cele 6 posturi vacante scoase la concursul anunţat în aceasta vară s-au înscris 190 de candidaţi, din care 172 au depus dosare complete: 71 candidaţi pentru Direcţia Control companii de stat, debutant; 32 – pentru Direcţia juridică şi administrativă, debutant; 13 – pentru Direcţia juridică şi administrativă, principal; 21 – pentru Compartimentul documente clasificate, principal; 35 – pentru Compartimentul documente clasificate, superior.
De asemenea, pentru postul de consilier debutant, din cadrul direcţiei Control companii de stat, s-a înscris un număr record de candidaţi pentru administraţia publică – 71.
‘Interesul crescut pentru aceste poziţii arată două aspecte benefice. Pe de o parte, faptul că activitatea Guvernului şi a Corpului de control este apreciată pozitiv, mai ales de către tineri, care vor să se alăture echipei de lucru a Executivului. Pe de altă parte, această competiţie crescută se va reflecta în selectarea unor oameni profesionişti, bine pregătiţi profesional, care se vor alătura echipei noastre’, spune Mircea Valentin, şeful Corpului de control al premierului.
Conform comunicatului, interesul manifestat pentru acest concurs a putut fi observat şi în cazul altor acţiuni ale Guvernului, precum stagiile sau programele de colaborare organizate la nivelul administraţiei publice centrale.
În acest sens, pentru Programul Oficial de Internship din 2016 şi-au depus candidatura 7.430 de persoane pentru cele 200 de locuri disponibile, din care 1.000 de candidaţi şi-au exprimat interesul de a ocupa cele 19 poziţii de stagiari la nivel de Guvern, iar restul în alte autorităţi publice.
De asemenea, programul GovIT a atras 3.200 de candidaturi pentru cele 100 de poziţii de voluntari şi cele 10 burse oferite, se mai arată în comunicat.