Guvern: Contractul CFR Marfă va fi desfiinţat dacă nu e finalizat independent de orice culpă a GFR
Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost aprobat de Guvern, în şedinţa de miercuri.
„Dacă finalizarea nu va avea loc, independent de orice culpă a cumpărătorului, într-o perioadă de maxim 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, contractul se desființează de plin drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă și fără intervenția instanței”, informează Executivul.
Premierul Victor Ponta a declarat că acest contract de vânzare a companiei CFR Marfă va fi semnat doar după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
„Dacă CSAT se opune, contractul nu va fi semnat deloc (…) Până pe 23 septembrie trebuie să semnăm sau nu contractul. Dacă este din vina noastră, nu se întâmplă nimic. Pur şi simplu se anulează licitaţia”, a spus Ponta.
GFR, parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat la 20 iunie câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că firma care a câştigat licitaţia pentru a cumpăra CFR Marfă nu are banii necesari pentru a plăti suma convenită şi caută bani „pe la bănci”, deşi nu sunt prea multe instituţii de credit dispuse să finanţeze o astfel de sumă, şi s-a întrebat de unde va mai avea compania bani de investiţii pentru modernizarea CFR Marfă.
Stoica a declarat marţi pentru MEDIAFAX că Grup Feroviar Român discută cu instituţii financiare din top 5 mondial finanţarea tranzacţiei privind preluarea CFR Marfă şi este sigur că va putea face plăţile în condiţiile stabilite, fiind o companie bancabilă, solidă şi fără datorii.