Planul Guvernului de păsuire a debitorului sărac. Exemple despre cum ar putea funcţiona

Guvernul nu ne-a făcut cunoscute încă detaliile privind combinaţia de credit fiscal/reeşalonare pe care o are în plan pentru debitorul român cu venituri sub medie. Însă, din start, ideea ridică mai multe sprâncene şi semne de întrebare. Cum ar putea funcţiona schema propusă de eminenţa cenuşie a finanţelor dâmboviţene.

Ce ştim, pe scurt

Guvernul propune ca debitorii cu venituri sub 1600 de lei şi aproape buni platinici – fără restanţe mai mari de trei luni! – să poată cere de la bancă amânarea la plată a jumătate din rata lunară (dar nu mai mult de 500 de lei) pentru doi ani de zile, în condiţiile în care şi banca vrea. După ce expiră cei doi ani, debitorul ar urma să primească diferenţa de dobândă pe care, în cele din urmă, o să o plătească în plus, sub forma unui credit fiscal, adică o să plătească mai puţin impozit pe venit. Deducerea de taxe nu poate fi mai mare de 200 de lei pe lună. Statul oferă astfel o scădere de taxe în viitor doar pentru cei cu datorii la bănci.

Schema prezentată de guvern este, în esenţă, o restructurare a creditului, perfect posibilă şi acum şi aplicată fără succes de către bănci. Restructurarea se poate face în două feluri: prin reeşalonare şi prin amânarea la plată.

Într-o reeşalonare, perioada creditului este crescută, astfel încât ratele lunare devin mai mici, în funcţie de perioada cu care se prelungeşte împrumutul.

În amânarea la plată, debitorul plăteşte doar dobânzile şi comisioanele aferente creditului, nu şi (tot) principalul, care reprezintă suma efectiv împrumutată. Acesta din urmă este mutat mai la urma creditului, şi pentru el debitorul plăteşte noi dobânzi şi comisioane, ceea ce face ca, în final, creditul să fie mai scump.

Acest tip de soluţii agreate de către bănci şi clienţi au beneficii pentru creditor, în primă fază, pentru că acesta primeşte totuşi ceva şi poza de bilanţ e una mai frumoasă, în timp ce debitorul speră că va avea vremuri mai bune, când îşi va permite să plătească mai mult la credit. Optimismul pe care îl presupune această operaţiune de menţinere în stare aproape curentă a unui credit în mare parte neperformant nu are însă un corespondent şi în realitate. Statistica BNR arată că peste 70% din aceste credite se întorc în stadiul de neperformanţă.

Liviu, dă-le 200!

Orice contribuabil cu veniturile declarate plăteşte impozite, care nu sunt deloc mici în România, una dintre ţările cu cea mai înalte rate de taxare a muncii din lume.

Pentru a oferi un salariu net de 1.600 de lei pe lună, patronul plăteşte aproape 2.900 de lei cu tot cu taxe. Dintre toate birurile pe muncă, statul ia şi 288 de lei cu titlul de impozit pe venit prin aplicarea cotei de 16%.

În structura anunţată de ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, cei care aplică pentru o restructurare sunt scutiţi de până la 200 de lei/lună din impozitul pe venit. Voinea numeşte acest lucru „credit fiscal”, însă pentru moment nu ştim cum va oferi statul această deducere de impozite.

Ce ştim este că acestea se vor aplica la doi ani de la iniţierea restructurării creditului, posibilă începând cu 1 aprilie 2014. Deci teoretica deducere are trebui să se aplice din 2016, când ar urma să expire perioada celor doi ani cu rate reduse la jumătate.

Un exemplu de calcul

Să spunem că debitorul Popescu din Dorohoi mai are de plată încă trei ani la un credit de 25.000 de lei, la o dobândă anuală efectivă de 16%. Înainte să vină guvernul Ponta să îi propună să-şi restructureze creditul, Popescu plătea o rată lunară de 866 de lei, pentru cei 25.000 de lei împrumutaţi avea să plătească o dobândă de 6.200 de lei în trei ani.

Scenariul „rata scade cu 50%”

Debitorul Popescu merge la bancă şi cere să i se reducă rata la jumătate timp de doi ani, măsură cu care, să spunem, instituţia de credit este de acord. Rata devine 433 de lei, ceea ce înseamnă că timp de doi ani Popescu are mai mulţi bani la îndemână. În acei doi ani, însă, Popescu în loc să achite 15.400 de lei din principal, aşa cum făcea înainte de măsura lui Liviu Voinea, plăteşte doar 5.000 de lei. Scăderea ratei lunare nu este, fireşte, posibilă fără costuri, şi cetăţeanul Popescu a plătit mai mult dobânzi în aceşti doi ani – la acestea nu se face reducere.

Ce se întâmplă după aceşti doi ani? Popescu mai are de plată încă 20.000 de lei din principal şi încă trei ani de rate. În total, după operaţiunea de restructurare, debitorul din Dorohoi plăteşte băncii dobânzi de 10.400 de lei până în 2020, cu 40% mai mult decât în schema iniţială, bineînţeles în condiţiile în care rata dobânzii rămâne neschimbată.

Însă, cetăţeanul Popescu poate primi din banii pe care îi dă statului până la 200 de lei în fiecare lună, deci 4.800 de lei în doi ani. Asta înseamnă că pentru operaţiunea de restructurare, acesta îşi primeşte banii înapoi prin scutirea de la plata impozitului, ceea ce face ca dorohoianul nostru să fie un om mulţumit, în condiţiile în care alţi cetăţeni sunt taxaţi de către stat în fiecare lună cu acea cotă de 16%.

Scenariul „principalul scade cu 50%”

Din explicaţiile incomplete până în acest moment oferite de ministrul delegat pentru buget, se poate înţelege că scăderea de 50% pe doi ani se aplică doar principalului.

Astfel, la exemplul de mai sus, rata lunară scade de la 866 de lei la 590 de lei în prima lună (scădere de 32%) şi la 500 de lei în ultima lună (-42%) de aplicare a restructurării. În cei doi ani, clientul Popescu plăteşte 7.700 de lei din principal. În total, dobânzile plătite băncii în cei cinci ani ajung la 9.700 de lei. Din nou, dorohoianul îi poate recupera din impozitul pe venit.

Desigur, uşurarea sarcinii la plata ratelor pentru Popescu se poate întâmpla doar dacă banca este de acord. Dacă acesta îşi plăteşte rata de 866 de lei, chiar şi cu mici întârzieri, creditorul ar trebui să fie puţin naiv să accepte restructurarea, doar pentru a susţine consumul, aşa cum crede ministrul delegat pentru buget. Dacă Popescu are însă probleme mari la plata ratelor, pleaşca de la Guvern o să îi vină bine peste doi ani, în condiţiile în care va şi primi acei bani.

Motive de nemulţumire pot avea doar cei care au rate la bancă, le plătesc cu greu, dar plătesc şi impozite mai mari la stat, pentru că au venituri peste medie. Pentru aceştia, şi pentru alţi contribuabili în general, Guvernul nu oferă nici o deducere de taxe.