Guvern: Plafonul privind investiţia minimă pentru ajutor de stat scade la un milion de euro
Astfel, modificarea adoptată în şedinţa de guvern prevede că pragul de trei milioane de euro pe care o firmă trebuie să îl investească pentru a fi eligibilă a fost redus la echivalentul în lei a un milion de euro, precizează Biroul de presă al Guvernului.
Pe 29 august, Ministerul Finanţelor Publice anunţa că cererile de finanţare prin schema de ajutor de stat se pot depune din 10 septembrie. Bugetul alocat schemei în anul 2018 pentru emiterea de acorduri pentru finanţare cu plată în perioada 2019-2021 este de 614 milioane lei.
Potrivit MFP, cererile de acord pentru finanţare se analizează şi se soluţionează în ordinea înregistrării şi în limita creditelor de angajament şi bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.
Ministerul Finanţelor Publice va publica pe site-ul său, săptămânal, lista cererilor de acord pentru finanţare depuse şi stadiul analizei acestora (în analiză, s-a emis acord, s-a emis scrisoare de respingere, în aşteptare, după caz), se mai arăta în comunicat.