Guvern: România şi Bulgaria vor coopera în pregătirea mandatelor lor la preşedinţia Consiliului UE

Vicepremierul Marcel Ciolacu a discutat joi, la Palatul Victoria, cu ministrul pentru pregătirea preşedinţiei bulgare a Consiliului Uniunii Europene, Lilyana Pavlova, despre oportunităţile de cooperare dintre România şi Bulgaria, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Economica.net - joi, 31 aug. 2017, 15:37
Guvern: România şi Bulgaria vor coopera în pregătirea mandatelor lor la preşedinţia Consiliului UE

Potrivit sursei citate, subiectul a fost abordat inclusiv din perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către cele două ţări, Bulgaria – în primul semestru al anului 2018, iar România – în primul semestru din 2019.

De asemenea, au fost evocate proiecte pe care cele două ţări le pot dezvolta în comun în plan economic şi în domeniul energiei şi care ar putea fi incluse pe agenda următoarei reuniuni interguvernamentale româno-bulgare programate să aibă loc la Varna, în toamna acestui an.

‘Cooperarea dintre România şi Bulgaria şi buna pregătire pentru preluarea primelor noastre mandate la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene reprezintă oportunităţi importante pentru ambele ţări şi depinde numai de noi să putem valorifica aceste şanse’, a declarat vicepremierul Ciolacu.

La rândul său, Lilyana Pavlova a apreciat faptul că România este foarte activă în pregătirea mandatului său la preşedinţia Consiliului UE.

‘Bulgaria este pregătită, la ora actuală, pentru exercitarea acestui mandat şi vă asigur de întregul nostru sprijin pentru pregătirea mandatului dumneavoastră’, a menţionat Lilyana Pavlova.

Ea a mai arătat că o parte dintre priorităţile ţării sale vor fi de actualitate şi în timpul mandatului României, respectiv Strategia Dunării, perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, următorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, cu accent pe politica de coeziune, şi politica la nivel european în ceea ce priveşte fenomenul migraţiei.

La întrevederea de la Palatul Victoria a participat şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...