Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

19 04. 2024
pasaport

Executivul aminteşte că, pentru scăderea ratei de refuz sub pragul de 3%, este nevoie de sprijinul tuturor cetăţenilor români care deţin sau au deţinut viza SUA de tip B1/B2 – afaceri şi turism.

„Reînnoirea acesteia în următoarele şase luni ne poate asigura succesul”, arată Guvernul, joi, într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, la Palatul Victoria a avut loc o întâlnire pe acest subiect la care au participat oficiali români şi americani.

„Vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu, şi coordonatorul naţional pentru Programul Visa Waiver, consilierul de stat Valentin Vătăjelu, au primit-o azi la Palatul Victoria pe doamna Rena Bitter, secretarul adjunct pentru afaceri consulare din cadrul Departamentului de Stat al SUA, însoţită de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, doamna Kathleen Kavalec, şi Consulul General John Gimbel”, se menţionează în postarea Executivului.