Guvern: Televiziunea publică va intra într-un program de redresare cu restructurări de personal

Economica.net
27 06. 2012
tvr_44246200

Conform OUG iniţiate de Ministerul Culturii şi Ministerul Finanţelor, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, Consiliul de Administraţie al SRTV trebuie să aprobe programul de redresare economică.

Programul va cuprinde măsuri privind structura organizatorică a societăţii, precum şi restructurările economice şi de personal necesare pentru funcţionarea eficientă a acesteia, în vederea plăţii în termen de 6 luni a datoriilor fiscale şi a reeşalonării prin negociere a celorlalte datorii, se mai arată în OUG.

Membrii CA al SRTV răspund civil, penal sau administrativ pentru nerespectarea ordonanţei de urgenţă adoptate miercuri de Guvern, mai prevede actul normativ.