Guvernatorul Băncii Centrale a Albaniei a fost arestat

Economica.net
06 09. 2014
ardian_fullani_79758600

Fullani a fost inculpat după furtul, descoperit la începutul lunii august în urma unui audit, a cel puţin şapte milioane de dolari din rezervele bancare în ultimii patru ani, a declarat un purtător de cuvânt al parchetului, Albi Serani.

Un mandat de arestare a fost de asemenea emis contra inspectorului general al Băncii centrale, Elivera Golemi, acuzată la rândul ei de abuz de putere.

Din luna august, alţi 14 angajaţi ai Băncii centrale a Albaniei au fost arestaţi şi inculpaţi în legătură cu acelaşi caz.

Unul dintre ei, Ardian Bitraj, responsabil pentru stocarea bancnotelor, a recunoscut furtul şi a declarat că a cheltuit toţi banii la pariuri sportive.

Ardian Fullani, guvernatorul Băncii centrale din octombrie 2004, a respins la începutul lunii august orice responsabilitate personală în această afacere şi a declarat că ‘rezervele de numerar depuse la Banca Albaniei nu au fost atinse şi sunt păstrate în condiţii de înaltă securitate’.

Şeful unei comisii parlamentare, Erjon Brace, a pledat atunci pentru o ‘reformă profundă în organizarea sistemului de control al Băncii centrale’, susţinând că ‘incidentul a afectat imaginea acestei instituţii şi pe cea a naţiunii’.