Guvernatorul băncii Chinei refuză să participe la reuniunea FMI de la Tokyo

Guvernatorul băncii centrale a Chinei, Zhou Xiaochuan, nu va conduce delegaţia chineză la reuniunea de toamnă FMI-Banca Mondială, care se desfăşoară la Tokyo, marcând cel mai recent episod al conflictului dintre cele două state referitor la un grup de insule, potrivit CNBC.
Economica.net - mie, 10 oct. 2012, 11:48
Guvernatorul băncii Chinei refuză să participe la reuniunea FMI de la Tokyo

Absenţa guvernatorului de la reuniunea care se desfăşoară în această săptămână urmează deteriorării relaţiilor dintre China şi Japonia privind drepturile asupra grupului de insule din Marea Chinei de Est, în jurul cărora se estimează că ar exista importante rezerve de hidrocarburi.

Disputa dintre cele două mari economii asiatice a fost marcată de proteste violente şi chemări la boicotul produselor japoneze în China. Producătorii niponi de autovehicule, între care şi Toyota Motor, au raportat o scădere puternică a vânzărilor pe cea mai mare piaţă auto din lume.

„Am fost informaţi în urmă cu două zile că programul guvernatorului Zhou i-ar putea impune să-şi anuleze prelegerea de la Tokyo. Acum a fost confirmat că va fi reprezentat de viceguvernatorul Yi Gang”, a declarat un purtător de cuvânt al FMI.

Zhou trebuia să ţină duminică un discurs la încheierea reuniunii.

Un oficial nipon a calificat absenţa lui Zhou ca „regretabilă”.

Potrivit protocolului chinez, astfel de delgaţii sunt conduse, de obicei, de cei mai înalţi oficiali. După retragerea lui Zhou, în fruntea delegaţiei Chinei se va afla viceguvernatorul Yi Gang şi adjunctul ministrului de Finanţe Zhu Guangyao, potrivit agenţiei chineze Xinhua.

Insulele disputate sunt localizate în apropierea unor resurse piscicole importante şi a unor posibile rezerve uriaşe de petrol şi gaze naturale. Taiwan are, de asemenea, pretenţii asupra insulelor nelocuite.

Japonia organizează reuniunea FMI-BM pentru prima dată în aproape jumătate de secol. Aproape 20.000 de persoane ar putea participa la eveniment, unul dintre cele mai mari la nivel global.

Xinhua a informat în această săptămână că băncile de stat Industrial and Commercial Bank of China (ICBC), Bank of China, China Construction Bank şi Agricultural Bank of China nu vor participa la reuniunea FMI-Banca Mondială.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...