Guvernatorul Băncii Greciei: Economia va reveni pe creştere în semestrul doi din 2016
Oficialul a cerut Guvernului să implementeze reformele acceptate cu creditorii internaţionali, avertizând că un pas înapoi ar provoca riscuri la adresa economiei care nu vor putea fi gestionate.
„Se estimează că, cel puţin în primul semestru din acest an, PIB-ul va rămâne în teritoriu negativ din cauza efectelor recesiunii din 2015. În a doua parte a anului trecut, în urma introducerii restricţiilor asupra mişcărilor de capital şi a poverii taxelor asupra persoanelor fizice şi juridice, se estimează că economia s-a contractat în 2015 cu 0,2%”, a declarat Stournaras.
Acesta a reafirmat că o evaluare cu succes a progreselor înregistrate de Grecia ar ajuta la restabilirea încrederii, va îmbunătăţi nivelul lichidităţilor din sistemul bancar şi va duce la atenuarea restricţiilor asupra mişcărilor de capital, stimulând redresarea economiei în semestrul doi din acest an.
Şi ministrul Economiei, George Stathakis, a prognozat recent că PIB-ul Greciei ar putea înregistra un avans de 1,5% în acest an, datorită veniturilor solide din turism, a creşterii exporturilor şi a fondurilor structurale, în valoare de 4,5 miliarde de euro, care vor veni de la Uniunea Europeană.
Săptămâna aceasta, creditorii europeni vor revizui pachetul de reforme pe care Atena s-a angajat să le realizeze în cadrul celui de-al treilea program de asistenţă convenit în luna august. Obiectivul creditorilor este să finalizeze revizuirea în luna februarie. O serie de oficiali europeni au declarat că partenerii din zona euro sunt impresionaţi de progresele realizate de autorităţile de la Atena în implementarea reformelor prevăzute în acordul de asistenţă, printre care se numără şi măsuri dureroase precum modificarea sistemului de pensii.