Guvernatorul Băncii Irlandei îi avertizează pe investitorii în bitcoin să fie pregătiți să-și piardă toți banii
Investitorii în Bitcoin trebuie să fie pregătiţi „să îşi piardă toţi banii”, a spus Makhlouf, repetând un avertisment pe care l-a făcut şi luna trecută, adăugând însă că declaraţiile sale nu trebuie luate ca o recomandare pentru cei care vor sau nu să investească în criptomonede.
„Personal, eu nu aş băga bani în aşa ceva dar în mod clar unii oameni cred că este un pariu câştigător”, a spus Makhlouf, care este şi guvernator al băncii centrale a Irlandei, la un webinar organizat marţi la Dublin. Chiar dacă unii văd Bitcoin ca o investiţie, „în urmă cu 300 de ani, oamenii au investit în lalele pentru că atunci credeau că este o investiţie”, a subliniat Makhlouf.
Marţi, cotaţia bitcoin a depăşit pragul de 50.000 de dolari, continuând o tendinţă de apreciere alimentată de interesul marilor bănci şi companii precum Tesla. De la începutul acestui an, preţul unui Bitcoin s-a apreciat cu aproape 72%. Cea mai mare parte a acestor câştiguri a fost înregistrată după ce producătorul de automobile electrice a anunţat că a cumpărat echivalentul a 1,5 miliarde de dolari în bitcoin. În plus, Tesla a anunţat că va accepta bitcoin şi ca monedă de plată.