Guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei, Adam Glapinski, anunță că dobânda cheie nu va fi scăzută până în 2026

Guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei, Adam Glapinski (foto), a declarat joi că dobânda de politică monetară nu va fi redusă înainte de 2026, în condiţiile în care inflaţia este aşteptată să accelereze în lunile următoare, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 04 iul. 2024, 21:36
Guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei, Adam Glapinski, anunță că dobânda cheie nu va fi scăzută până în 2026

Comentariile lui Glapinski semnalează un punct de vedere şi mai dur decât în luna iunie, când acelaşi Glapinski a exclus reducerea dobânzii de politică monetară de la nivelul actual de 5,75% în 2024, dar şi-a exprimat speranţa că politica monetară ar putea fi relaxată în 2025.

„Putem să uităm de reducerea dobânzilor atunci când inflaţia este în creştere…această posibilitate ar putea apărea cel mai devreme în 2026, când inflaţia va începe să scadă”, a spus Glapinski.

Inflaţia în cea mai mare economie din Europa de Est a fost de 2,60% în luna iunie, în interiorul intervalului ţintă de 1,5-3,5% avut în vedere de Banca Naţională a Poloniei şi cu mult sub valorile de două cifre înregistrate în 2023. Cu toate acestea, Banca Naţională a Poloniei se aşteaptă ca ritmul de creştere a preţurilor să accelereze din nou în a doua jumătate a anului, ceea ce va duce, încă odată, inflaţia dincolo de intervalul ţintă al NBP.

„Potrivit celor mai recente prognoze ale NBP, inflaţia ar putea să se apropie de 5% la finele anului şi, ce este şi mai important, inflaţia ar putea să continue să crească şi la începutul anului următor”, a spus Glapinski, precizând că avansul preţurilor la energie va sta la baza accelerării inflaţiei. „În 2026, când efectele majorării preţurilor la energie vor dispărea, inflaţia ar trebui să revină la un nivel comparabil cu ţinta de inflaţie a NBP”, a adăugat Glapinski.

Aceste declaraţii vin la o zi după ce comitetul de politică monetară de la Banca Naţională a Poloniei a decis să lase nemodificat costul creditului, pentru a noua lună la rând. Decizia NBP vine într-un moment în care decidenţii de la alte bănci centrale din regiune au semnalat că costul creditului va continua să scadă, chiar dacă într-un ritm mai lent.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor ...
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ...
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte ...
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor ...