Guvernatorul Floridei îl devansează pe Trump cu 23 de puncte procentuale şi pe Biden cu 4 – sondaj
Sondajul realizat de cotidianul USA Today şi de Universitatea Suffolk confirmă că popularitatea lui Trump în rândul alegătorilor şi a susţinătorilor Partidului Republican este în cădere liberă, ceea ce nu se poate spune şi despre politicile pe care magnatul american le-a aplicat în timpul mandatului său (2017-2021).
Un procent de 31% din republicanii intervievaţi, alegători sau simpatizanţi, este de acord cu depunerea de către fostul preşedinte Trump a candidaturii sale la nominalizarea republicană în 2024, de altfel singura anunţată oficial până acum, dar 61% dintre aceştia ar prefera ca un alt candidat să continue politicile lui Trump.
În rândul posibililor candidaţi republicani, preferatul este guvernatorul Floridei, care se bucură de sprijinul a 56% dintre intervievaţi, faţă de 33% pentru Trump, ceea ce reprezintă o diferenţă de 23 de puncte procentuale în favoarea lui Ron DeSantis.
„Republicanii şi conservatorii independenţi vor tot mai mult un trumpism fără Trump”, a declarat David Paleologos, director la Centrul de Investigaţii Politice de la Universitatea Suffolk, pentru USA Today.
Sondajul a fost realizat săptămâna trecută cu două eşantioane: unul de o mie de alegători înregistraţi prin telefon, mobil şi fix, cu o marjă de eroare de plus/minus 3,1 puncte procentuale, şi un altul de 374 de alegători republicani sau independenţi cu idei conservatoare, cu o marjă de eroare de plus/minus 5,1 puncte procentuale.
În cazul primului eşantion, Biden, care încă nu a anunţat dacă va candida sau nu din nou, îl devansează pe Trump cu 47% din intenţiile de vot, faţă de 40% pentru Trump, la scrutinul prezidenţial din 2024.
Totuşi, dacă duelul ar avea loc între Biden şi DeSantis, actualul preşedinte ar pierde alegerile la o diferenţă de patru puncte procentuale (43% pentru Biden, faţă de 47% pentru DeSantis).