Guvernul a acceptat două amendamente la proiectul de lege privind transportul de persoane

Economica.net
12 12. 2019
guvern_49874600

„În ceea ce priveşte proiectul de lege privind reglementarea unor măsuri în domeniul transportului de persoane, a fost acceptat amendamentul privind extinderea valabilităţii licenţelor actuale până la 30 iunie 2021. De asemenea, a fost acceptat amendamentul cu privire la termenul pentru finalizarea procedurii de selecţie pentru operatorii de transport de către Consiliile judeţene până la 1 iulie 2021, amendamente depuse de grupul parlamentar al PNL”, a precizat Dancă, la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.

Şeful Cancelariei premierului a explicat că proiectul de lege pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea pe OUG 51/2019 este diferit de cel aflat în procedură parlamentară.

„Proiectul de lege pentru care ne angajăm răspunderea priveşte atât o serie de măsuri cuprinse în ordonanţa 51, dar şi alte măsuri necesare pentru reglementarea serviciilor de transport al persoanelor în zona transportului intrajudeţean şi este, practic, un act normativ diferit de cel aflat în procedură parlamentară”, a explicat Dancă, întrebat despre faptul că un proiect de lege privind OUG 51/2019 aflat în dezbatere parlamentară a primit raport de respingere.

Întrebat despre faptul că o asociaţie a elevilor din Constanţa a opinat că proiectul propus de Guvern nu rezolvă problema transportului elevilor, el a răspuns: „Cunoaştem poziţia societăţii civile, ne-au semnalat că acest act normativ rezolvă o parte din probleme, în timp ce altele ar putea suferi în continuare de anumite deficienţe”.

„Acest act normativ reprezintă o soluţie temporară ca urmare a adoptării ordonanţei 51 care, pur şi simplu, a lăsat în aer serviciul de transport de persoane la nivel judeţean. Ceea ce face acest act normativ este, unu, să permită şi să faciliteze, mai bine spus, operatorilor de transport care au în acest moment licenţe să preia în zona serviciilor pe care le operează persoanele care urmează cursuri şcolare, persoanele cu dizabilităţi, vârstnicii, deci, este o facilitare, în acest moment nu există nicio reglementare cu privire la acest aspect şi, în acelaşi timp, stabileşte cadrul pentru organizarea procedurilor competitive a licitaţiilor pentru contractarea noilor operatori şi a licenţelor aferente până la 1 iulie 2021”, a declarat Dancă.