News.ro: Guvernul a adoptat amnistia fiscală

Economica.net
31 07. 2019
teodorovici__5678765_31656500

Ordonanţa prevede două mecanisme de eşalonare a plăţii: măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion de lei, bazată pe un plan de restructurare, plată eşalonată şi supravegherea fiscală pe perioada înlesnirii; anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei, dacă obligaţiile bugetare principale se achită până la 30 noiembrie 2019.

Teodorovici a precizat că de aceste măsuri vor beneficia 28.500 de societăţi cu capital privat, 23.000 de persoane fizice şi peste 1.100 instituţii şi unităţi administrativ-teritoriale. El a spus că în acest an, urmare a acestei măsuri, se vor încasa 2,4 miliarde lei la buget, potrivit News.ro.

Măsurile intră în vigoare de la publicarea în Monitorul Oficial.

Ministrul Finanţelor a mai declarat că cel târziu joi dimineaţă va fi publicat proiectul rectificării bugetare, care va fi aprobată luni de Guvern.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a subliniat că nu este vorba despre amnistie fiscală, potrivit Agerpres

„Azi, în şedinţa de Guvern s-a aprobat un act normativ pentru un mecanism de restructurare financiară. Nu este o amnistie fiscală, cum din păcate este denumită în spaţiul public. Vorbim despre o restructurare financiară ce face parte dintr- un pachet de mai multe măsuri pentru mediul mediul economic”, a spus Teodorovici.

El a precizat că măsura nu a fost luată pentru lipsa de fonduri la bugetul de stat, ci este rezultatul unui dialog cu mediul de afaceri, dar şi cu instituţii internaţionale.

„În primul rând trebuie menţionat că această măsură nu este luată pentru lipsa de fonduri la bugetul de stat. Nu acesta este motivul. Această iniţiativă este lansată şi azi de Guvern aprobată ca urmare a unui dialog cu mediul de afaceri, o discuţie de foarte mult timp, chiar şi cu structuri internaţionale, şi aici pot menţiona şi Fondul Monetar Internaţional care de nenumărate ori, de foarte mulţi ani de zile a menţionat că pentru astfel de situaţii statul trebuie să găsească o soluţie. Şi atunci, în urma unui dialog deschis, complex, corect şi foarte pragmatic cu mediul de afaceri în special, acest act normativ astăzi a prins contur. Ştiţi foarte bine situaţia acestor creanţe este de aproximativ 30 de miliarde (lei n.r.), dar asta este pe hârtie, aşa ca suntem obligaţi să luăm măsuri pentru ca o parte din aceste sume să intre în Trezoreria statului”, a explicat ministrul Finanţelor.