Guvernul a adoptat contul general anual de execuţie a bugetului de stat

Economica.net
26 06. 2014
bani_lei_romanesti_02250800_55107200_78627000

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, veniturile bugetului de stat realizate în anul 2013 au fost în sumă de 90.945 milioane de lei, iar cheltuielile în sumă de 110.128 milioane lei. Execuţia bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit de 19.182 milioane lei. Veniturile încasate la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în anul 2013 au fost în sumă de 23.089 milioane lei, egale cu cheltuielile acestui buget. Datoria publică a României la 31 decembrie 2013 a fost în valoare de 267.150 milioane lei, din care datoria publică guvernamentală în valoare de 252.179,8 milioane lei şi datoria publică locală 14.971 milioane lei.

Guvernul a adoptat, de asemenea, proiectul de lege pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2013.

‘Veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat încasate în anul 2013 sunt în sumă de 50.129 milioane lei, iar cheltuielile totale în sumă de 49.915 milioane lei. Veniturile totale ale bugetului asigurărilor pentru şomaj încasate în anul 2013 sunt în sumă de 1.764 milioane lei, iar cheltuielile de 1.779 milioane lei’, se arată în comunicat.