Guvernul a adoptat măsuri pentru plata cheltuielilor la proiecte care au fost temporar suspendate la plată

Guvernul a completat marţi cadrul legal astfel încât să poată fi rambursate/ plătite cheltuielile aferente contractelor de finanţare încheiate din fondurile europene aferente exerciţiului financiar 2007 - 2013, pentru care a fost infirmată suspiciunea de fraudă după investigaţii ale DLAF, OLAF, ANI, DNA sau structurilor de control din cadrul autorităţilor de gestionare a fondurilor sau pentru care erau în derulare procese penale sau civile în instanţă.
Economica.net - mar, 28 iun. 2016, 15:37
Guvernul a adoptat măsuri pentru plata cheltuielilor la proiecte care au fost temporar suspendate la plată

Potrivit unui comunicat al Guvernului remis Agerpres, măsurile au fost adoptate printr-o ordonanţă de urgenţă şi au scopul de a contribui la reducerea riscului de dezangajare de fonduri.

Decizia vine în contextul în care, în cadrul procesului de închidere a programelor operaţionale finanţate prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Pescuit în perioada 2007 – 2013, ‘o problemă principală o reprezintă proiectele suspendate la plată ca urmare a unor proceduri judiciare sau administrative cu efect suspensiv’.

‘Având în vedere că, de regulă, astfel de proceduri (investigaţii şi procese în instanţă) durează foarte mult, uneori fiind necesară efectuarea de expertize tehnice, sumele afectate de suspendarea temporară de la solicitarea la rambursare de către Comisie sunt însemnate. Sunt cheltuieli (chiar din perioada 2010 – 2011) care au fost plătite beneficiarilor de la bugetul de stat şi nu au putut fi solicitate la rambursare întrucât nu s-au finalizat investigaţiile organelor abilitate sau nu au fost soluţionate definitiv cazurile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti’, se precizează în comunicatul Executivului.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt în est sau în vest
Olaf Scholz îi transmite lui Trump că principiul inviolabilităţii graniţelor se aplică tuturor ţărilor, fie că sunt ...
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut din nou sâmbătă "tuturor ţărilor, fie că sunt din est sau din vest", să respecte graniţele internaţionale, subliniind că "nicio ţară nu este curtea......
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind interzicea sa pe teritoriul american
TikTok a avertizat că și alte firme pot să aibă soarta lui, în timpul procesului de la Curtea Supremă a SUA privind ...
Avocatul care reprezintă TikTok și compania mamă din China, ByteDance, a avertizat, în timpul pledoariei din fața Curții ...
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces de COVID-19
Pandemia de COVID-19 rămâne un subiect tabu în China, unde în urmă cu cinci ani s-a înregistrat primul deces cunoscut ...
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat ...