Guvernul a adoptat o ordonanţă care vizează măsuri de evitare a dezangajării fondurilor europene

Guvernul a aprobat, joi, printr-o ordonanţă de urgenţă, o serie de măsuri care vizează creşterea absorbţiei de fonduri europene şi evitarea dezangajării acestora pentru anumite programe operaţionale, a anunţat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului.
Economica.net - joi, 15 mart. 2018, 14:38
Guvernul a adoptat o ordonanţă care vizează măsuri de evitare a dezangajării fondurilor europene

‘A fost modificată, completată OUG 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020. Scopul principal al acestei modificări este acela de a putea fi încheiate contracte de finanţare cu o valoare mai mare decât era programat iniţial, decât alocările iniţiale din programele operaţionale’, a adăugat Nelu Barbu.

El a explicat că, urmare a modificărilor aprobate de Guvern, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) şi al Programului Operaţional Competitivitate (POC) vor putea fi încheiate ‘contracte de finanţare cu o valoare totală dublă faţă de alocarea propriu-zisă’.

‘În ceea ce priveşte Programul Operaţional Infrastructură Mare vor fi încheiate contracte cu o valoare triplă faţă de alocare, în vreme ce pentru Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică vor putea fi încheiate contracte a căror valoare depăşeşte cu 50% alocarea. Pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate pot fi încheiate contracte a căror valoare totală va depăşi cu 20% alocarea programului. Propunerea aceasta (de modificare a OUG 40 – n.r.) se justifică prin aceea că existau foarte multe proiecte bune, eligibile, foarte bine făcute, care aduceau lucruri de calitate pentru cetăţeni, dar nu au putut fi contractate pentru că bugetele alocate apelului respectiv nu erau suficiente’, a declarat Barbu.

Purtătorul de cuvânt a mai explicat că toate modificările şi completările aduse OUG 40/2015 au fost introduse cu ‘obiectivul clar de a urgenta contractarea proiectelor, astfel încât până la finalul acestui an rata de contractare a fondurilor gestionate de Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să ajungă la 100%’.

Nelu Barbu a menţionat că în şedinţa de Guvern a fost adoptat şi un memorandum, iniţiat de MDRAP, privind parteneriatele între solicitanţii de finanţare prin Programul Operaţional Regional şi instituţiile publice.

‘Acest memorandum adoptă un model de acord-cadru de parteneriat între UAT-uri, între acele UAT-uri care doresc să facă investiţii pe terenuri aflate în albiile râurilor, solicitanţi, aceste UAT-uri, de finanţare prin POR şi instituţii publice. Terenurile aflate în albiile râurilor erau incluse în domeniul public al statului şi date în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române. Şi UAT-urile care puteau beneficia de fonduri europene prin POR nu puteau demonstra că pot asigura caracterul durabil al investiţiei în ceea ce intervenţiile pentru consolidarea structurilor care intră în alcătuirea drumurilor reabilitate. Aceste condiţii erau legate fie de dovada deţinerii terenurilor aflate în albiile minore, fie de dovada procedurii de concesionare a suprafeţelor de teren, fie de transferarea dreptului de administrare a suprafeţelor proprietate publică a statului din albia minoră a cursurilor de apă aflate în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române sau în administrarea titularului avizului de gospodărire a apelor ‘, a mai declarat Barbu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a arătat că, prin crearea acestor parteneriate între UAT-uri şi administratorii terenurilor aferente unor investiţii propuse spre finanţare prin POR, ‘fiecare parte îşi va putea exercita toate prerogativele care decurg din dreptul de administrare asupra imobilului deţinut’.

‘De exemplu, pentru Administraţia Naţională Apele Române, singura obligaţie pe toată perioada derulării proiectului respectiv, precum şi în perioada de durabilitate va fi reprezentată de menţinerea dreptului de administrare asupra terenului parte a proiectului propus spre finanţare din Programul Operaţional Regional’, a mai spus Barbu.

Te-ar mai putea interesa și
Carburanții s-au scumpit din nou, azi, după doar două zile. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou, azi, după doar două zile. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au crescut din nou azi în benzinării, la doar două zile de la precedenta majorare de preț. Este a patra scumpire de la începutul anului până acum....
EASA avertizează cu privire la riscurile pentru avioanele de linie care survolează Rusia. Moscova consideră recomandarea ca fiind absurdă
EASA avertizează cu privire la riscurile pentru avioanele de linie care survolează Rusia. Moscova consideră recomandarea ...
Agenţia Federală de Aviaţie a Rusiei a denunţat vineri recomandarea "absurdă" a Uniunii Europene, care a avertizat vineri ...
Opoziția parlamentară din Ucraina a început demersurile de demitere a ministrului Energiei, pe care-l acuză de corupție
Opoziția parlamentară din Ucraina a început demersurile de demitere a ministrului Energiei, pe care-l acuză de corupție
Parlamentari ucraineni de opoziţie au anunţat vineri iniţierea procedurii de demitere a ministrului Energiei, Gherman ...
MAE anunță evacuarea Consulatului României din Los Angeles, din cauza incendiilor puternice din zonă
MAE anunță evacuarea Consulatului României din Los Angeles, din cauza incendiilor puternice din zonă
Autorităţile americane au solicitat evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles, în contextul ...