Guvernul a adoptat o OUG care reglementează contractele de credit pentru bunuri imobile

Economica.net
14 09. 2016
faliment_01398600_97787400_09912600

Potrivit unui comunicat al Executivului remis miercuri AGERPRES, ‘ordonanţa se aplică tuturor contractelor de credit ce au ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ori ce sunt garantate cu bunuri imobile, respectiv contractelor de credit legate în vreun fel de bunuri imobile destinate consumatorilor’.

Actul normativ cuprinde prevederi referitoare ‘la informarea corectă şi completă a consumatorilor care solicită credite imobiliare sau garantate cu ipotecă’.

‘Este vorba atât despre informaţii generale, care trebuie să fie corecte, clare şi să nu fie susceptibile de a induce în eroare, cât şi despre informaţiile personalizate de care consumatorul are nevoie pentru a compara produsele de credit disponibile pe piaţă, a evalua implicaţiile lor şi a decide în cunoştinţă de cauză dacă încheie sau nu un contract de credit’, anunţă Guvernul.

Informaţii sunt oferite prin intermediul Fişei Europene de Informaţii Standardizate (FEIS) şi vor fi oferite ‘în timp util, dar nu mai puţin de 15 zile calendaristice înainte de semnarea unui contract’.

‘În ceea ce priveşte costurile pentru consumator, ordonanţa prevede: interdicţia creditorilor ca, pe parcursul derulării contractului, să majoreze comisioanele, să introducă noi comisioane, să perceapă comisioane pentru depunerea de numerar (plata ratelor) sau retragerea sumelor creditate, să perceapă comision la rescadenţare sau reeşalonare, precum şi perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicită schimbarea garanţiilor (în condiţiile în care consumatorul plăteşte toate costurile aferente constituirii şi evaluării noilor garanţii), interzicerea modificării în sens crescător a marjei de dobândă, sau, după caz, a ratei dobânzii fixe, iar în cazul acordării la solicitarea consumatorului de rescadenţări, reeşalonări, perioade de graţie, interzicerea introducerii sau majorării comisioanelor aplicabile sau introducerea unor elemente noi de cost’, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit actului normativ, ‘consumatorul are dreptul, în orice moment, să ramburseze integral sau parţial obligaţiile care îi revin în temeiul unui contract de credit înainte de încetarea acestuia’, caz în care are dreptul la o reducere a costului total al creditului, ‘această reducere constând în dobânda şi costurile aferente sumei rambursate anticipat pentru perioada dintre data rambursării anticipate şi data prevăzută pentru încetarea contractului de credit’.

Ordonanţa adoptată de Guvern mai prevede că creditorul nu are dreptul să aplice penalizări, să perceapă compensaţie sau orice alte costuri de la consumator în cazul rambursării anticipate.

În ceea ce priveşte eventualele probleme la achitarea ratelor, ordonanţa prevede obligaţia creditorilor de a veni în sprijinul consumatorilor atunci când aceştia au dificultăţi la rambursarea creditului.

‘Creditorii vor trebui să ofere soluţii în funcţie de situaţia în care se află consumatorul. Printre măsurile ce pot fi propuse consumatorilor se află: refinanţarea creditului, reducerea cuantumului ratelor lunare pe o perioadă de timp determinată, consolidarea mai multor credite (măsură care poate oferi perioadă mai lungă de timp şi rată mai mică)’, mai arată Guvernul.

De asemenea, în cazul imposibilităţii consumatorilor de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale, ca urmare a majorării dobânzii cu cel puţin două puncte procentuale, creditorul trebuie să depună toate diligenţele pentru a transmite în scris consumatorului soluţii în raport cu veniturile actuale ale consumatorului.

În ceea ce priveşte recuperările de creanţe, se interzice, între altele, cesionarea contractului de credit şi a accesoriilor, a creanţei către o entitate care nu are sediul social, sucursală sau reprezentant în România, dar şi utilizarea de tehnici care să hărţuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanţelor, precum şi contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanţe, la locul de muncă al acestuia, precum şi comunicarea entităţii de recuperare creanţe cu consumatorul în intervalul orar 20,00 – 9,00.

‘În situaţia premergătoare declarării scadente a creditului sau a executării silite, consumatorul are dreptul să solicite creditorului vânzarea bunului imobil ipotecat direct de către consumator. Creditorul acordă acest drept pentru o perioadă de cel puţin 6 luni. În această situaţie, executarea se poate declanşa doar după expirarea perioadei în care consumatorul are dreptul să vândă direct imobilul’, se precizează în comunicatul Guvernului.

Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării.