Guvernul a adoptat ordonanţa privind măsurile de protecţie acordate angajaţilor disponibilizaţi
Primii angajaţi disponibilizaţi care ar urma să beneficieze de plăţi compensatorii, în baza acestei ordonanţe, ar urma să fie cei de la Oltchim.
La începutul lunii martie, MEDIAFAX a anunţat că Guvernul va începe un program de concediere de angajaţi din 16 companii din sectorul energetic, în baza unor proiecte de restructurare şi reorganizare care vor fi aplicate în intervalul 2013-2018, salariaţii concediaţi urmând să beneficieze de plăţi compensatorii şi venit lunar de completare. La acel moment, Ministerul Economiei a redactat un proiect de ordonanţă care includea o listă cu companii care urmează să fie restructurate.
Ulterior, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să retragă proiectul şi să clarifice acest subiect.
Vosganian a afirmat că organizaţiile sindicale importante consideră necesară prelungirea ordonanţei privind protecţia socială a persoanelor disponibilizate, însă doresc ca prevederile actului normativ să fie aplicate şi în cazul bugetarilor, nu doar în sectorul energetic.
Ulterior, Ministerul Economiei a lansat o altă formă a ordonanţei privind protecţia socială, care nu mai include o listă a companiilor restructurate, ci stabileşte că societăţile care „pot” efectua concedieri colective, dar şi numărul de angajaţi „ce urmează să fie disponibilizaţi” vor fi decise de Guvern.