Guvernul a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României

Guvernul a adoptat, miercuri, proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României pentru următoarele două decenii, una dintre priorităţile pe care şi le-a asumat pentru anul 2016, informează un comunicat al Executivului transmis Agerpres.
Economica.net - mie, 05 oct. 2016, 19:06
Guvernul a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României

Prin Strategia de dezvoltare teritorială a României (SDTR) ‘România policentrică 2035. Coeziune şi competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale pentru oameni’, Guvernul propune ca dezvoltarea să fie concentrată pe asigurarea unui teritoriu funcţional şi administrat eficient, astfel încât să fie asigurate condiţii atractive de viaţă şi locuire. De asemenea, se are în vedere creşterea rolului şi importanţei ţării noastre în dezvoltarea zonei de sud-est a Europei. Totodată, strategia vizează creşterea accesibilităţii către zonele dezvoltate din centrul Europei şi valorificarea poziţiei geografice a teritoriului naţional şi deschiderea la Marea Neagră, pentru o repoziţionare a ţării noastre ca actor-cheie în circuitele economice între spaţiul european vestic şi spaţiul estic.

Strategia urmăreşte dezvoltarea teritoriului naţional la nivelul unor nuclee de concentrare a resurselor umane, materiale, tehnologice şi de capitaluri (oraşe mari/medii) şi conectarea eficientă a acestor zone de dezvoltare cu teritoriile europene.

Pe termen scurt (3 ani), strategia a identificat, ca acţiuni prioritare, printre altele, negocierea şi semnarea documentelor tehnice şi politice necesare racordării României la reţelele paneuropene de transport de energie, revizuirea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN) – secţiunea Reţeaua de localităţi, dezvoltarea a minimum 100 de comune poli rurali în afara ariilor de polarizare a centrelor urbane, adoptarea Strategiei locuirii, aprobarea metodologiei de regenerare urbană, realizarea de hărţi de risc pentru toate tipurile de risc, pe întreg teritoriul României şi elaborarea de planuri de prevenţie, pregătire şi intervenţie, revizuirea metodologiei privind conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi al planurilor de urbanism, stabilirea mecanismului instituţional de cooperare pentru implementarea Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD).

Pe termen mediu (7 ani), ca acţiuni prioritare, sunt prevăzute: elaborarea de strategii instituţionale pentru toate zonele transfrontaliere, realizarea a cel puţin 10 proiecte investiţionale cu relevanţă SUERD finanţate din cadrul programelor operaţionale, realizarea a cel puţin două noi sisteme de traversare peste Dunăre şi a altor două peste Prut, realizarea a minimum 4 trasee de variante de ocolire, creşterea lungimii digurilor construite (inclusiv pe Dunăre) şi asigurarea captării apei în bazine de refugiu, realizarea în minimum 10 oraşe reşedinţă de judeţ, a infrastructurii destinate folosirii bicicletelor, dar şi a unei magistrale de biciclete pe cursul Dunării până la Marea Neagră, piste de bicicletă în zonele naturale şi legături cu zonele de patrimoniu cultural şi centrele urbane şi rurale, realizarea de strategii pentru zonele urbane funcţionale, creşterea ponderii locuinţelor din mediul urban şi din mediul rural racordate la reţele edilitare de apă/canal şi la staţii de epurare a apelor uzate, realizarea a cel puţin 5 sisteme de servicii publice integrate transfrontalier, din care cel puţin 2 servicii medicale, constituirea a cel puţin 4 zone metropolitane competitive la nivel european, reţea metropolitană de transport public pentru principalele zone metropolitane, asigurarea accesului echitabil al locuitorilor la servicii de interes general şi realizarea sistemului cadastral românesc.

Pe termen lung (mai mult de 10 ani), Guvernul are în vedere realizarea a 2 autostrăzi complete, care să traverseze ţara nord-sud şi est-vest, realizarea a 2 autostrăzi la exteriorul Carpaţilor, realizarea unui pod nou peste Tisa (la Sighetu Marmaţiei), realizarea a cel puţin unei autostrăzi de legătură între Moldova şi Transilvania, realizarea a cel puţin o trecere de cale ferată de viteză sporită peste Carpaţii Orientali, realizarea a minimum 5 platforme intermodale de transport, asigurarea navigabilităţii pe Dunăre pe tot parcursul anului, realizarea a minimum 5 sisteme de infrastructură de transport între oraşele cu potenţial de pol transfrontalier, modernizarea reţelei de transport feroviar, modernizarea reţelei de transport rutier, transformarea Bucureştiului într-un pol competitiv la nivel european, proiecte de investiţii pentru creşterea stocului de locuinţe sociale la nivel de unitate administrativă, reabilitarea a 10 centre istorice şi realizarea de lucrări de împădurire.

Documentul a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, sub coordonarea premierului.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife reduse pentru perioada sărbătorilor. Călătorii pot rezerva acum zboruri......
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii va crește până la 6%, se menține cota unică
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii ...
Cota unică de impozitare ar urma să fie menţinută în următorii patru ani, pentru încurajarea mediului de afaceri, ...
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus că nu există un calendar ...
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță ...