Guvernul a adoptat proiectul Legii bugetului pentru 2021

Economica.net
19 02. 2021
snapshot21311_76010300

„Am aprobat Legea bugetului de stat pe 2021. Am aprobat Legea plafoanelor, a unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal – bugetar pentru 2021, Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2021. Bineînţeles, acestea sunt însoţite de Strategia fiscal – bugetară pe 2021 – 2023 şi Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2021 şi proiecţia acesteia pe anul 2022 şi 2024. Toate acestea vor fi făcute publice, ele au fost în transparenţă decizională. Varianta aprobată va fi făcută publică în momentul când bugetul va merge în Parlament pentru dezbatere şi aprobare”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.

Prim-ministrul a precizat că în dezbaterea din şedinţa de Guvern „nu au fost modificări importante”.

„Deficitul rămâne acelaşi. Din bugetul general consolidat, cheltuielile totale sunt de 397.515 milioane de lei şi cheltuielile de personal 109.511 milioane de lei. La bugetul de stat, cheltuielile totale sunt de 223.702 milioane de lei, iar cheltuielile de personal sunt 55.834,9 milioane de lei”, a spus Cîţu.

El a adăugat că „deficitul bugetului general consolidat, sau soldul bugetului general consolidat, este de 80.000 milioane de lei”.

„Tot astăzi am aprobat şi evoluţia deficitului, soldul structural anual al administraţiei publice, deficitul anual. În 2021 este vorba despre estimări structurale – 742, în 2022 – 607 şi în 2023 – 483. Este vorba despre soldul structural, acesta se calculează relativ la PIB-ul potenţial. Aşa cum am spus, în şedinţa de Guvern au fost câteva modificări – transferuri de la unele capitole, de exemplu din fondul de rezervă au fost făcute câteva transferuri pentru finanţarea unor proiecte de investiţii care erau incluse în anumite anexe. În rest, nu au fost schimbate. Bugetul rămâne în parametrii iniţiali şi merge la Parlament pentru dezbatere”, a susţinut Florin Cîţu.

Despre amendamentul privind trasportul gratuit al studenților cu CFR

Florin Cîţu s-a declarat convins vineri că, în cazul în care în Parlament va fi depus un amendament la bugetul de stat pe acest an privind gratuitatea transportului pentru studenţi, va fi prevăzută şi sursa de finanţare, subliniind că deficitul nu poate fi majorat sub „nicio formă”.

Guvernul a adoptat vineri seara proiectul bugetului de stat pe 2021, după şedinţă Cîţu fiind întrebat într-o conferinţă de presă cum vede intenţia preşedintelui PNL, Ludovic Orban, de a depune un amendament privind gratuitatea biletelor de transport pentru studenţi, în limita a 24 de călătorii, şi care ar fi impactul financiar al unei astfel de măsuri.

„Impactul bugetar o să îl vedem în amendament. Dacă acest amendament nu vine cu surse de finanţare, ar însemna o creştere a deficitului bugetar, dar eu sunt sigur că un amendament de acest fel va veni în Parlamentul României fără să afecteze deficitul bugetar. Asta înseamnă că va veni cu sursa de finanţare de undeva. Ori se taie cheltuieli din alta parte… Nu ştiu, vom vedea amendamentul, dar eu vă spun că nu putem să creştem deficitul bugetar cu nicio sumă, de aceea eu sunt sigur că acest amendament va avea şi sursa de finanţare”, a afirmat premierul.

Întrebat dacă se aşteaptă şi la alte amendamente din partea coaliţiei de guvernare, Florin Cîţu a răspuns că nu.

„Eu ştiu că nu se vor depune amendamente în Parlamentul României. Haideţi să vedem ce se va întâmpla în Parlament. În acest moment ştiu că nu se vor depune în Parlament amendamente”, a spus el.

Pe de altă parte, a arătat că în cazul în care vor fi depuse amendamente, legea ar putea fi retrimisă în Parlament.

„Vom vedea atunci care este soluţia. Eu, repet, nu cred că trebuie să depăşim acest deficit. Dacă cumva sunt amendamente aprobate în Parlament care depăşesc deficitul, vom vedea care este soluţia, poate putem să retrimitem legea înapoi în Parlament şi aşa mai departe. Dar eu ţin la acest deficit, este un deficit pe care l-am anunţat public, este un deficit care este agreat la nivel internaţional şi un deficit care pune România în direcţia corectă în perioada următoare”, a susţinut Florin Cîţu.

Despre reformarea companiilor de stat

Cîţu a explicat vineri că bugetul „forţează” restructurarea companiilor de stat anul acesta.

Şeful Executivului a fost întrebat într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa de guvern dacă a primit de la miniştri planurile de restructurare a companiilor cu pierderi unde statul este acţionar.

„Vom face restructurarea companiilor de stat anul acesta. Bugetul forţează restructurarea acestor companii. Eu v-am spus de la început, dacă nu vin cu planurile de restructurare, prin buget vom face această restructurare, vor fi forţaţi să vină cu o restructurare a acestor companii. Deci, veţi vedea în timpul anului acesta că va avea loc o restructurare a companiilor, iar în buget există un articol care spune foarte clar că la jumătatea anului vom face evaluarea execuţiei bugetare şi acolo unde execuţia bugetară nu este aşa cum am planificat-o, atunci acele sume pot fi reduse pentru ministerele respective şi de acolo începe şi evaluarea ministerelor sau performanţei fiecărui minister”, a declarat Florin Cîţu, la Palatul Victoria.