Guvernul a alocat 773.000 lei pentru exproprieri pe amplasamentul suplimentar al autostrăzii Lugoj-Deva
Potrivit unui comunicat de presă al Biroului de presă al Executivului, suma este destinată despăgubirii pentru 1.582 de imobile, reprezentând terenuri extravilane, în suprafaţă totală de 878.164,82 mp. Proprietăţile se află pe raza localităţilor Dumbrava, Făget, Margina din judeţul Timiş şi localităţilor Lăpugiu de Jos, Dobra, Gurasada, Ilia şi Brănişca, din judeţul Hunedoara.
‘Suma de 773.000 de lei necesară despăgubirii imobilelor a rezultat ca urmare a raportului de expertiză întocmit de către un expert autorizat al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), conform Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean sau local, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi normelor metodologice de aplicare a acesteia’, precizează sursa citată.
Pe coridorul de expropriere nu există imobile care ar putea constitui monumente istorice/ zone de protecţie a acestora, se subliniază în comunicat.
Fondurile se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.
Hotărârea privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrărilor la autostrada Lugoj-Deva a fost luată de Guvern în decembrie 2010, prin Hotărârea Guvernului nr. 1232. Ulterior, în 2012, aceasta a fost modificată, adaugă comunicatul citat.