Guvernul a alocat banii pentru plata sumelor restante către Agenţia Spaţială Europeană, precum și o tranșă din suma datorată pentru 2023

Executivul a aprobat în şedinţa de miercuri o hotărâre iniţiată de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) pentru plata contribuţiei financiare restante a României şi a uneia parţiale pentru 2023 la Agenţia Spaţială Europeană (ESA), relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 ian. 2023, 22:22
Guvernul a alocat banii pentru plata sumelor restante către Agenţia Spaţială Europeană, precum și o tranșă din suma datorată pentru 2023

România va achita către ESA suma de 273.735.232 lei, reprezentând contribuţia financiară restantă a României pentru anii anteriori, dar şi prima tranşă a contribuţiei financiare a României pentru anul 2023 la programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene. Suma restantă este de 181.440.881 lei.

„Anul trecut, Guvernul României a reuşit să recupereze dreptul de vot pentru ţara noastră în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), prin plata unei părţi importante din datoriile acumulate în perioada 2017 – 2019. Astăzi am stabilit o nouă premieră: România şi-a achitat absolut toate datoriile la ESA şi îşi plăteşte inclusiv prima tranşă aferentă anului 2023. (…) Participarea României la programele Agenţiei Spaţiale Europene aduce beneficii cuantificabile. Prin programele ESA, s-a obţinut un retur al contribuţiei naţionale de 86% pentru perioada în care contribuţia a fost achitată, capacităţile naţionale permiţând creşterea acestuia la 100%, un procent superior celui obţinut în programul de cercetare şi inovare al Uniunii Europene. ESA garantează statelor membre care sunt cu plăţile la zi, deci acum inclusiv României, un retur de minimum 93%”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, potrivit unui comunicat remis presei.

Conform sursei citate, sumele alocate prin ESA pot fi utilizate de către institutele de cercetare naţionale, de către universităţi şi companii de înaltă tehnologie româneşti, pentru a permite accesul organizaţiilor din România la tehnologiile din patrimoniul ESA, în vederea dezvoltării şi promovării de capacităţi naţionale de cercetare, educaţionale şi industriale, în domeniile spaţial, aeronautic, securitate şi alte domenii conexe.

Totodată, afirmă MCID, participarea României la programele ESA creează noi locuri de muncă de „înaltă calificare” în cadrul celor 294 de entităţi româneşti eligibile pentru a încheia contracte cu agenţia europeană, asigurând un retur garantat şi un factor de multiplicare semnificativ pentru economie.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...