Guvernul a alocat peste 200 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru zonele afectate de inundaţiile din mai-iunie

Guvernul a alocat în şedinţa de miercuri suma de 201,423 milioane de lei, din fondul de rezervă, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate de inundaţii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 06 iul. 2016, 14:46
Guvernul a alocat peste 200 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru zonele afectate de inundaţiile din mai-iunie

„Guvernul alocă peste 200 de milioane de lei pentru localităţile afectate de inundaţii. Aşadar, s-a aprobat în şedinţa de Guvern acordarea a 201,423 milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructuri locale afectate de precipitaţiile din perioada mai-iunie 2016. Este vorba de 26 de judeţe care fac obiectul acestui ajutor de urgenţă. E un efort considerabil al Guvernului pentru aduna aceşti bani şi este doar o primă fază a ajutorului. Pe măsură ce autorităţile locale solicită, guvernul va evalua, în continuare, solicitările pentru pagubele de după inundaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, la finalul şedinţei de guvern.

Sumele au fost repartizate: Alba – 0,136 milioane lei, Bacău – 12,19 milioane lei, Bihor – 1,98 milioane lei, Bistriţa-Năsăud – 6,85 milioane lei, Botoşani – 4 milioane lei, Braşov – 4,03 milioane lei, Buzău – 10,3 milioane lei, Caraş-Severin – 0,793 milioane lei, Cluj – 6,75 milioane lei, Constanţa – 0,128 milioane lei, Dâmboviţa – 2,15 milioane lei, Dolj – 0,642 milioane lei, Galaţi – 0,205 milioane lei, Gorj – 9,58 milioane lei, Harghita – 10,66 milioane lei, Hunedoara – 18,49 milioane lei, Mehedinţi – 1,96 milioane lei, Neamţ – 11,03 milioane lei, Olt – 0,059 milioane lei, Prahova – 8,93 milioane lei, Sălaj – 1,03 milioane lei, Sibiu – 3,15 milioane lei, Suceava – 29,69 milioane lei, Vaslui – 3,37 milioane lei, Vâlcea – 39 milioane lei şi Vrancea – 14,37 milioane lei.

Potrivit acestuia, pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de autorităţile publice locale, împreună cu ISU şi prefecţii.

„De asemenea, se adaugă ajutoare de urgenţă pe care le acordă Ministerul Muncii către famliile lovite de intemperii”, a mai spus Iolu.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că suma alocată provine din Fondul de rezervă bugetară a Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR impune restricții de circulație în 15 județe pentru mașinile de mare tonaj din cauza caniculei
CNAIR impune restricții de circulație în 15 județe pentru mașinile de mare tonaj din cauza caniculei
Autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, cu excepţia vehiculelor care efectuează transporturi de persoane şi în regim de urgenţă sau de intervenţie, vor avea sâmbătă, între orele 12:00......
Decretul de promulgare a legii pentru primul pachet de măsuri fiscal-bugetare a fost publicat în Monitorul Oficial
Decretul de promulgare a legii pentru primul pachet de măsuri fiscal-bugetare a fost publicat în Monitorul Oficial
Decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial ...
Un fond de investiții coreean va intra în proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare (SMR) de la Doicești
Un fond de investiții coreean va intra în proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare (SMR) de la Doicești
Fondul coreean de investiții DS Pivate Equity ar urma să intre, cel mai probabul cu o treime, în acționariatul companiei ...
Poșta Română va avea pentru prima dată un reprezentant oficial în cadrul UPU
Poșta Română va avea pentru prima dată un reprezentant oficial în cadrul UPU
Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) are pentru prima dată un reprezentant oficial desemnat în cadrul Biroului ...