Guvernul a alocat temporar 19 milioane de euro pentru programe destinate IMM-urilor şi finanţate din fonduri europene
Potrivit unui comunicat al Executivului, remis joi AGERPRES, fondurile sunt alocate de Ministerul Finanţelor Publice din venituri obţinute din privatizare.
Programul Operaţional Iniţiative pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar în octombrie 2016 a fost semnat Acordul de Finanţare între România şi Fondul European de Investiţii (FEI).
‘Suma alocată de Executiv va asigura necesarul de finanţare a Autorităţii de Management pentru POIIMM pentru efectuarea plăţii în contul Fondului European de Investiţii, în vederea implementării instrumentelor financiare de sprijin pentru asigurarea accesului IMM la finanţare în cadrul Axei Prioritare 1 ‘Creşterea accesului la finanţare a IMM-urilor din România”, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, sumele plătite către FEI constituie cheltuieli eligibile în cadrul POIIMM, care se vor declara la Comisia Europeană.
Executivul precizează că sumele alocate temporar Autorităţii de Management vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice, în euro, în două tranşe: 90% din sumă până la 29 septembrie 2017, iar restul de 10% până la 30 iunie 2018.
În februarie, Guvernul a aprobat alocarea temporară a primei tranşe în sumă de 74,052 de milioane euro pentru asigurarea necesarului de finanţare, pentru aceeaşi lună, Autorităţii de Management pentru POIIMM, se mai arată în comunicat.