Guvernul a amânat limitarea tranzacţiilor în numerar şi reducerea comisioanele bancare. Care este motivul

Guvernul a amânat legea care limitează tranzacţiile în numerar şi reduce comisioanele bancare, astfel încât documentul să fie discutat în continuare cu reprezentanţii mediului de afaceri, care au formulat numeroase observaţii, a declarat agenţiei MEDIAFAX Eugen Nicolăescu, propus ministru de Finanţe.
Economica.net - mie, 12 feb. 2014, 15:38
Guvernul a amânat limitarea tranzacţiilor în numerar şi reducerea comisioanele bancare. Care este motivul

El a precizat că proiectul de lege a fost amânat la propunerea sa şi că, doar după discuţiile cu mediul de afaceri, va fi aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului, care îl va adopta până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.

„Guvernul a amânat adoptarea proiectului de lege, în urma propunerii mele, susţinută şi de ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri. Maria Grapini, motivul fiind că mediul de afaceri are numeroase observaţii formulate la acest proiect. S-a convenit ca, în perioada următoare, să avem consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri, pentru a lua în considerare observaţiile acestora”, a spus Nicolăescu pentru MEDIAFAX.

Eugen Nicolăescu, propus de PNL ca ministru de Finanţe în locul lui Daniel Chiţoiu, a precizat că proiectul de lege va fi aprobat de Guvern doar după aceste consultări şi va fi transmis spre Parlament spre aprobare până la sfârşitul actualei sesiuni.

Premierul Victor Ponta a anunţat anterior, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că acest proiect de lege va fi transmis Parlamentului, care este cel care va dezbate toate implicaţiile măsurilor şi „eventual” va modifica nivelul de plafonare.

Ponta a susţinut că Legislativul poate analiza cel mai bine toate implicaţiile legii, inclusiv prin consultarea sistemului bancar.

Ministerul Finanţelor, condus de Daniel Chiţoiu, a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă, prezentât de MEDIAFAX în 24 ianuarie, care relevă că Guvernul vrea să interzică plata în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini, indiferent de valoarea acestora, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul riscând o amendă de 20% din valoarea tranzacţiei.

Această prevedere este valabilă atât pentru firme, cât şi pentru populaţie şi cuprinde toate tipurile de imobil, precum şi orice fel de autovehicul, indiferent dacă este la prima vânzare sau second-hand.

De asemenea, Guvernul introduce noi plafoane privind plăţile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar, precum şi plăţile în numerar pe care poate să le facă populaţia către firme.

Astfel, plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.

În prezent, plafoanele zilnice pentru plăţile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei către acelaşi furnizor şi de 10.000 de lei în cazul plăţilor către reţelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi păstrat.

În acelaşi proiect sunt limitate şi comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi la 0,3% pentru cardurile de credit.

Nerespectarea nivelurilor maxime ale comisioanelor sau informaţiilor obligatorii din acrodurile bancă-comerciant constituie contravenţie şi vor fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 10.000 de lei şi 200.000 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Screeningul de fertilitate – Primul pas esențial spre o sarcină reușită
Screeningul de fertilitate – Primul pas esențial spre o sarcină reușită
Multe femei decid să amâne sarcina din cauza carierei sau din alte motive. Astfel, ele ajung la o anumită vârstă și încep să se gândească la posibilitatea de a avea un copil, dar nu știu......
2.300 de oameni și-au pierdut viața din cauze asociate căldurii în timpul valului de caniculă în 12 orașe europene
2.300 de oameni și-au pierdut viața din cauze asociate căldurii în timpul valului de caniculă în 12 orașe europene
Circa 2.300 de persoane și-au pierdut viața din cauze asociate căldurii în 12 orașe din Europa în timpul valului de ...
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că sunt necesare audituri la autoritățile care nu reușit să atragă mai mult de jumătate din finanțările pe Mediu
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că sunt necesare audituri la autoritățile care nu reușit să atragă mai mult ...
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, susține că sunt necesare audituri la autoritățile care, pe componenta de Mediu, nu ...
Au căzut din stâlpii unei linii electrice de 220 kV a Transelectrica
Au căzut din stâlpii unei linii electrice de 220 kV a Transelectrica
Mai mulți stâlpi ai unei linii de înaltă tensiune de 220 kV între Reșița și Timișoara ar fi fost avariați, iar ...