Guvernul a anulat finanţarea PNDI pentru 2012 şi perioada următoare

Guvernul a decis să oprească în totalitate Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), anulând finanţarea lucrărilor incluse în acest program atât pentru acest an, cât şi pentru perioada viitoare, a declarat premierul Victor Ponta, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV.
Economica.net - D, 13 mai 2012, 09:07
Guvernul a anulat finanţarea PNDI pentru 2012 şi perioada următoare

„Am început acum în fiecare minister şi autoritate să tăiem contracte din acelea dubioase. Am oprit total faimosul PNDI, l-am scos cu totul din finanţarea pe acest an şi pe viitor. Anul acesta era vorba de un miliard lei”, a spus Ponta.

El a precizat că toate economiile care urmează să fie efectuate de Guvern prin restrângerea unor astfel de programe vor fi utilizate la cofinanţarea proiectelor europene, în condiţiile în care, în acest moment, situaţia reală a capacităţii României de absorbţie este „mult mai rea” decât optimismul manifestat până în prezent.

Prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, primăriile încasau regulat fonduri din partea Guvernului pentru derularea lucrărilor la diferite proiecte.

Programele aflate în derulare prin PNDI vor fi închise în iunie, în urma negocierilor cu FMI, urmând ca MDRT să propună din iulie, pentru acest program, proiecte precum reabilitarea termică a locuinţelor sau reabilitarea centrelor istorice, a anunţat recent ministrul de resort, Eduard Hellvig.

În aprilie, fostul Guvern a decis redimensionarea PNDI, prin limitarea la maxim un miliard lei a banilor care pot fi cheltuiţi pentru proiectele din cadrul acestui program, fiind luate în calcul doar lucrările deja începute.

Agenţia MEDIAFAX anunţa atunci că programul va fi oprit din cauza constrângerilor bugetare, iar creditele de angajament aferente vor fi diminuate cu 15,9 miliarde lei, la aproximativ 5 miliarde lei, plăţile urmând să fie realizate doar pentru lucrările deja contractate.

Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, programat pentru perioada 2011-2020, este gestionat de ministerele Dezvoltării şi Mediului.

Prin acest program autorităţile îşi propuneau să reabiliteze 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi de interes local, să construiască o serie de obiective precum reţele de apă şi canalizare sau creşe şi grădiniţe şi să dezvolte infrastructura în domeniul gospodăririi apelor.

Citeşte aici cele mai importante declaraţii ale premierului

Te-ar mai putea interesa și
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
În această săptămână s-au înregistrat cu o treime mai puţine cazuri de infecţii respiratorii faţă de săptămâna anterioară. Cele trei decese au fost înregistrate la persoane de peste......
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti toți ceilalți șoferi români din 2026
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti ...
Circa 60.000 de șoferi români, adică toți care conduc mașini electrice, vor achita un impozit special, în valoare de ...
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, ...
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...