Guvernul a aprobat actualizarea cuantumului amenzilor contravenţionale pentru lipsa rovinietei
Potrivit unui comunicat al Executivului, cuantumul amenzilor este stabilit în funcţie de tipul autovehiculelor.
„Din anul 2010 până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la acelaşi nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenţionale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru amenda maximă”, se arată în comunicat.
Sursa citată precizează că amenda stabilită prin procesul verbal de constatare a contravenţiei poate fi achitată la jumătate din minimul acesteia prevăzut de lege, în termen de 15 zile de la comunicare.
„Propunerea de modificare a cadrului legal actual este justificată de faptul că numărul contravenţiilor aplicate pentru circulaţia fără achitarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România (rovinietă) a crescut foarte mult în ultimii ani (734.143 PVCC aplicate în anul 2021 prin intermediul punctelor fixe şi mobile de control faţă de 357.531 aplicate în anul 2015). Tariful de utilizare pe reţeaua de drumuri naţionale din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai menţionează în comunicat.