„Guvernul României a aprobat, în şedinţa de ieri, 22 iulie, o Hotărâre privind alocarea sumei de 260 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapele I şi II”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA).
Potrivit sursei citate, suma asigură continuitatea derulării programului în perioada imediat următoare, prin onorarea solicitărilor de transfer înregistrate de MLPDA.
„Finanţarea PNDL în perioada 2017 – 2020 se face în conformitate cu legile bugetare şi de rectificare bugetară anuale, aferente perioadei de implementare, în limita creditelor de angajament de 30.000.000.000 lei. (…) Prin Legea bugetului de stat pe anul 2020 (…) au fost aprobate credite bugetare în cuantum de 3,2 miliarde de lei, care au fost repartizate astfel: 460 de milioane de lei pentru PNDL etapa I, 2,74 miliarde de lei pentru PNDL etapa a II-a. Ulterior, prin HG nr. 482/2020 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală etapele I şi II, s-au alocat 500 de milioane de lei”, a explicat MLPDA.