Guvernul a aprobat deschiderea punctului de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse II, în regim de bac

28 06. 2024
Bac Giurgiu Ruse

Prin acest act normativ, se aprobă deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Giurgiu (România) – Ruse (Republica Bulgaria) II. Acesta va funcţiona în regim de bac, pentru pasageri şi pentru transportul de vehicule cu motor cu masă totală de până la 40 tone, cu program de funcţionare permanent.

Punctul de trecere a frontierei de stat va fi dat în folosinţă după îndeplinirea de către administratorul imobilului a tuturor obligaţiilor prevăzute de lege pentru desfăşurarea activităţii specifice în punct, respectiv după realizarea infrastructurii şi a utilităţilor necesare în vederea desfăşurării în bune condiţii a controlului de frontieră, în conformitate cu normele şi standardele în vigoare, precum şi după asigurarea personalului necesar de către toate autorităţile prevăzute la art. 12 din OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.

Spaţiile şi utilităţile necesare pentru desfăşurarea activităţilor de control la trecerea frontierei de stat se asigură de către administratorul imobilului; administratorul imobilului în care va funcţiona punctul de trecere a frontierei este operatorul privat RO-RO Trans Frontalier S.R.L..

Posturile necesare efectuării controlului la frontiera de stat vor fi asigurate prin suplimentarea numărului de posturi aprobat Poliţiei de Frontieră Române, din numărul total de posturi aprobat Ministerului Afacerilor Interne.

Guvernul a mai aprobat o Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar pentru două imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, ca urmare a reevaluării, comasarea acestora într-un singur imobil cu număr M.F. 35328, precum şi trecerea unor construcţii din imobilul rezultat în urma comasării din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării.

Sursa foto: Jurnalgiurgiuvean.ro