Guvernul a aprobat deschiderea unei noi cariere de lignit la Complexul Energetic Oltenia

Economica.net
17 07. 2019
complex_energetic_oltenia_1_64885900_12259400

Practic, Hotărârea de Guvern permite trecerea în inventarul domeniului statului a perimetrului Roşiuţa, viitor front de lucru minier pentru Complexul Energetic Oltenia.

Reprezentanţii ministerului precizează că aceasta este penultima etapă procedurală prin care în Roşiuţa vor putea începe lucrările miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit.

Din acest moment, Ministerul Energiei, reprezentant al statului român, va începe procedurile de concesionare către CEO a întregii suprafeţe.

„Ne apropiem de rezolvarea unei probleme care a trenat ani de zile: deschiderea de noi fronturi de lucru la Complexul Energetic Oltenia prin care să susţinem deopotrivă producerea de energie pe bază de cărbune şi activitatea minieră în zonă. Parcursul nu a fost deloc unul simplu. A fost nevoie de demararea şi realizarea exproprierilor pentru a putea ajunge în acest punct. Am elaborat în trecut o hotărâre care să ne dea dreptul de a începe întregul proces, iar astăzi suntem la un pas distanţă de a pune în exploatare un front cu un potenţial de 3 milioane de tone de lignit anual”, a afirmat ministrul de resort, Anton Anton.

Potrivit acestuia, suprafaţa coridorului expropriat este de peste 1300 mp şi va susţine energia produsă de termocentralele Işalniţa şi Craiova.

„Acesta nu este singurul front nou în care am deblocat o situaţie de interes naţional. Anul acesta am finalizat exproprierile şi am pus în exploatare şi perimetrele de la Roşia şi Jilţ Sud. Suntem destul de avansaţi şi cu Pinoasa, altă viitoare sursă de lignit pentru CEO’, a mai spus Anton.