Guvernul a aprobat eşalonarea datoriilor restante de la declanşarea stării de urgenţă şi a prelungit termenele pentru executări
Totodată, Executivul a decis prelungirea până la 25 decembrie a perioadei în care nu se percep dobânzi şi penalităţi pentru obligaţiile fiscale neachitate la termen, a căror scadenţă s-a împlinit după declanşarea stării de urgenţă, se precizează într-un comunicat al instituţiei remis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, până la 25 decembrie 2020 organele fiscale nu vor începe executarea silită, dând posibilitatea debitorilor de a se decide cu privire la accesarea facilităţilor fiscale oferite corespunzător situaţiei sale fiscale.
„Beneficiari ai facilităţii de eşalonare simplificată sunt toţi contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală şi care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă, sau acestea au fost achitate până la eliberarea certificatului fiscal”, se menţionează în comunicat.
Ministerul Finanţelor precizează că această măsură are ca scop, pe de o parte, din perspectiva contribuabililor, susţinerea conformării la plată, pentru contribuabilii aflaţi în dificultate generată de lipsa de lichidităţi financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, iar pe de altă parte, din perspectiva statului, asigurarea încasării unor sume certe şi periodice la bugetul general consolidat.
Pentru acordarea eşalonării, contribuabilul trebuie să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv.
Totodată, la cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare. De asemenea, trebuie să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă şi neachitate ulterior; să nu se afle în procedura insolvenţei; să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare; să aibă depuse toate declaraţiile fiscale; să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit sursei citate, eşalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.
„Pot beneficia de eşalonarea simplificată şi debitorii aflaţi în insolvenţa pentru obligaţiile curente născute după declararea stării de urgenţă, dar şi cei care au eşalonare la plată conform Codului de procedură fiscală. Întrucât eşalonarea simplificată nu presupune constituirea de garanţii, legiuitorul, în acord cu mediul de afaceri şi ceilalţi parteneri sociali, a instituit plata unei dobânzi. Nivelul dobânzii este redus la jumătate, respectiv 0,01% pe zi de întârziere adică la 3,65 % pe an (faţă de Codul de procedură fiscală care prevede nivelul dobânzii de 0,02% pe zi de întârziere)”, se mai spune în comunicat.
Ministerul Finanţelor precizează că debitorul poate solicita modificarea eşalonării prin includerea în eşalonare a obligaţiilor născute după acordarea eşalonării la plată de 2 ori pe perioada eşalonării. „Dacă debitorul pierde eşalonarea, poate solicita menţinerea acesteia tot de două ori. Debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare, care poate cuprinde rate diferenţiate de plată”, se menţionează în comunicat.
Printre avantajele acestei măsuri, Ministerul Finanţelor precizează faptul că „este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgenţă, pentru care perioada de aplicare încetează la data de 25 octombrie 2020”. Totodată, este o procedură simplificată de acordare a eşalonării la plată, pentru contribuabilii care au fost buni platnici până la data intrării în starea de urgenţă.
„Faţă de procedura normală de acordare a eşalonării, potrivit Codului de procedură fiscală, procedura şi documentele depuse de debitori sunt simplificate, în sensul că se acordă eşalonare numai în baza unei cereri, fără a fi depuse alte documente. Termenul de soluţionare este mult diminuat – 5 zile de la data depunerii cererii, întrucât nu este necesară o analiză amplă asupra situaţiei fiscale a debitorului”, precizează ministerul.
Pe de altă parte, se suspendă executarea silită pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată şi nu se constituie garanţii, ţinând cont de termenul scurt de acordare eşalonării la plată (12 luni), de situaţia dificilă cu care se confruntă contribuabilii din perspectiva lichidităţilor financiare mult diminuate faţă de perioada anterioară intrării în starea de urgenţă, precum şi de necesitatea susţinerii mediului de afaceri pentru revitalizarea activităţii.
Ministerul Finanţelor precizează că nu se consideră a fi restante obligaţiile bugetare pe perioada eşalonării la plată, iar contribuabilii trebuie să achite toate obligaţiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată.
„Debitorul poate solicita, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, modificarea eşalonării la plată prin includerea în eşalonare a obligaţiilor ce constituie condiţie de menţinere a valabilităţii acesteia”, se mai spune în comunicat. De asemenea, acesta poate menţine eşalonarea la plată, pierdută, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, respectiv în cele 12 luni de eşalonare.