Guvernul a aprobat fonduri de aproape 33 de milioane de lei pentru Programul de realizare a sistemului naţional antigrindină
‘Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, obiectivele şi finanţarea etapei a XIX – a 2018 a Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. Etapa din acest an a programului va beneficia de fonduri în sumă de 32.981 mii lei. Fondurile sunt asigurate prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2018’, se spune într-un comunicat al MADR.
În cadrul etapei a XIX-a 2018 a programului sunt prevăzute a se realiza următoarele obiective: studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente şi dotări, în condiţiile legii, pentru Centrul Zonal de Coordonare Moldova – Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi cu grupurile din structură, pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea, pentru Centrul Zonal de Coordonare Transilvania – Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureş, pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiş, pentru Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova, pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia şi studii şi programe experimentale în domeniul intervenţiilor active în atmosferă prin utilizarea de noi tehnologii, respectiv aviaţia.
Programul de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor a parcurs până acum 18 etape anuale de dezvoltare, implementarea acestuia continuându-se până la crearea în România a unui sistem naţional coerent, în măsură să asigure protecţia populaţiei şi a economiei la efectele şi pagubele provocate de căderile de grindină şi a secetei severe din sudul şi sud-estul României.
‘Obiectivele programului se vor atinge treptat, pe măsura implementării sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit legii mai sus menţionate prin hotărâri ale Guvernului se stabilesc, anual, obiectivele, ca şi fondurile ce urmează a fi alocate pentru realizarea acestora’, se precizează în comunicat.