Guvernul a aprobat luni ajustarea prețurilor în proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile
Acesta a subliniat că documentul inițiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este foarte important inclusiv pentru derularea contractelor de infrastructură ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în contextul escaladării prețurilor la materialele de construcție.
„Din cauza conflictului militar din regiunea Mării Negre, prețurile la mixturile asfaltice, bitum, oțel sau fier-beton au înregistrat creșteri și de peste peste 40%. Această situație s-a suprapus pe criza anterioară, provocată de pandemia COVID 19, care a dus la o creștere a indicelui de cost total în construcții cu aproximativ 18% (din care 60% a fost generată de creșterea costului la materiale în construcții și 40% de creșterea costului cu manoperă)”, a transmis șeful Transporturilor.
Potrivit lui, Ordonanța de Urgență aprobată luni se referă inclusiv la ajustarea prețurilor din contractele de achiziție publică, contractele sectoriale și acordurile cadru finanțate integral sau parțial din fonduri externe nerambursabile, aflate în derulare.
„Luăm astfel măsuri concrete pentru corectarea unor situații care pot afecta construcția obiectivelor de infrastructură de interes național sau regional”, a explicat Grindeanu.