Guvernul a aprobat Normele metodologice pentru aplicarea ordonanţei privind amânarea ratelor la credite – ministru
„Astăzi au fost aprobate normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei 90/2022 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţiile de credit. Din momentul publicării acestor norme în Monitorul Oficial, atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice pot accesa şi acest instrument cu care statul, Guvernul, vine în sprijinul cetăţenilor şi al companiilor privind o facilitare, un moratoriu de amânare a datelor între o lună şi nouă luni pentru cei care sunt într-o situaţie dificilă”, a declarat ministrul.
El a subliniat că cetăţenii se vor putea duce la bancă cu o declaraţie pe proprie răspundere că le-au crescut cheltuielile în ultimele 3 luni cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, pentru a beneficia de această facilitate, dar a reiterat că cei care pot să îşi plătească ratele să o facă şi să încerce să treacă la o dobândă fixă.
„Evident trebuie să ia în calcul că pot beneficia de această amânare a ratelor, numai că la final vor trebui să plătească ratele care au fost amânate şi, evident, dobânda acumulată.(…) Deci, practic, oricare dintre cetăţenii care într-adevăr au o problemă (nu este o măsură pe care s-o faci dacă poţi să-ţi plăteşti ratele, cel mai bine ar fi să poţi să-ţi plăteşti ratele şi dacă se poate, să găseşti chiar o trecere la dobândă fixă pentru următoarea perioadă, pentru că dobânzile vor mai creşte, nu mă ascund să spun lucrul acesta) dacă te afli chiar în dificultate, poţi să te duci la bancă cu o cerere, o declaraţie pe propria răspundere, evident, să nu ai o cerere de finanţare în curs sau o restructurare de credit în ultima perioadă, şi atunci vei beneficia de această măsură”, a explicat Câciu.
Întrebat dacă cei care vor apela la această măsură nu vor fi trecuţi pe „o listă neagră” şi nu vor avea dificultăţi în accesarea altui credit, ministrul şi-a exprimat speranţa să nu se ajungă acolo.
„Eu spun că Banca Naţională va gestiona, pentru că acest lucru se face şi cu sprijinul Băncii Naţionale, care chiar emite nişte reglementări pentru bănci în scopul ajutării ca măsura să fie una operaţională şi bună pentru cei care apelează la ea. Eu cred că nu ajungem acolo. Haideţi să vedem cum funcţionează. Aceste black list-uri sunt într-adevăr o situaţie pe care o bancă o poate face, dar să nu uităm că România are un sistem bancar competitiv, iar pentru o problemă pe care ai păţit-o, nu din cauza ta, ci din cauza unei situaţii generale care poate fi dovedită până la urmă cu documente, eu cred că un cetăţean nu trebuie, să spun aşa, trecut pe o listă neagră”, a punctat Adrian Câciu.