Guvernul a aprobat noul contract cadru pentru asistenţă medicală. Ce servicii medicale noi se vor deconta la CNAS

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi noul Contract-Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 - 2017, printre măsurile prevăzute numărându-se consultaţii stomatologice pentru minori decontate de CNAS o dată la şase luni şi decontarea analizelor de tip RMN la sân, potrivit Agerpres.
Economica.net - joi, 16 iun. 2016, 18:27
Guvernul a aprobat noul contract cadru pentru asistenţă medicală. Ce servicii medicale noi se vor deconta la CNAS

Potrivit unui comunicat al Guvernului, hotărârea aprobată de Executiv va intra în vigoare la data de 1 iulie.

‘Principalul obiectiv al acestui Contract-Cadru este acela de a asigura funcţionarea coerentă a sistemului sanitar românesc. Prin noul Contract-Cadru se vor asigura mai multe servicii pentru asiguraţi. La acestea se adaugă un cadru de reglementare pentru gestionarea mai bună a sistemului SIUI şi a cardurilor de asiguraţi aşa încât aceştia să nu mai fie afectaţi de disfuncţionalităţi tehnice. De asemenea, se are în vedere suplimentarea valorii plăţilor pentru medicina de familie şi tratamentul ambulator aşa încât aceste categorii de personal medical să se armonizeze cu prevederile OUG privind salarizarea în sectorul bugetar. Important de subliniat este şi obligativitatea ca toţi actorii din sistemul sanitar (Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casele Judeţene, Direcţiile de Sănătate Publică şi furnizorii de servicii) să aibă întâlniri trimestriale în care vor analiza calitatea serviciilor furnizate asiguraţilor şi vor putea aduce şi pe parcurs îmbunătăţiri la funcţionarea sistemului, dacă acestea vor fi considerate necesare’, precizează Guvernul.

* Pentru medicina dentară, printre măsurile prevăzute de noul Contract-Cadru se numără aceea că minorilor li se vor putea acorda consultaţii decontate de CNAS o dată la şase luni, faţă de o dată la 12 luni în prezent, şi se introduce un nou serviciu decontat – obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei.

* În ceea ce priveşte asistenţa medicală ambulatorie paraclinică:

– se introduce printre serviciile decontate efectuarea de RMN de sâni cu sau fără substanţă de contrast;

– se renunţă la decontarea examenului fungic de urină, considerat de specialişti ca irelevant pentru patologia pacientului;

– se revizuiesc reglementările referitoare la situaţiile în care casa de asigurări de sănătate sesizează neconcordanţe între investigaţiile medicale efectuate şi cantitatea de reactivi achiziţionaţi de laboratoarele de analize medicale.

‘Se reglementează acordarea gratuită a avizelor epidemiologice pentru re (intrarea) în colectivitate şi a adeverinţelor medicale pentru preşcolari şi elevi, situaţiile în care asiguraţii se pot transfera de pe o listă de pacienţi pe lista altui medic de familie mai devreme de o dată la şase luni se completează cu cazurile în care domiciliul asiguratului se schimbă dintr-o localitate în alta, asiguratul este în arest preventiv, execută o pedeapsă privativă de libertate, precum şi la încetarea stării respective’, mai spune Guvernul.

Pentru furnizorii de servicii de consultaţii de urgenţă la domiciliu şi de transport sanitar neasistat se introduce obligativitatea prezentării, la contractare, a avizelor de utilizare sau a buletinelor de verificare periodică pentru dispozitivele medicale aflate în dotarea unităţilor mobile de intervenţie, după caz, iar pentru farmacii se revizuiesc reglementările referitoare la situaţiile în care casa de asigurări de sănătate sesizează neconcordanţe între cantitatea de medicamente/ materiale sanitare eliberată şi cea achiziţionată.

Potrivit noului Contract-Cadru, asiguraţilor li se vor putea acorda două noi proteze decontate din bugetul CNAS:

* proteza modulară de gambă cu manşon de silicon

* proteza de deget funcţională simplă (pentru copiii cu malformaţii congenitale având vârsta peste trei ani).

În situaţia în care furnizorii de dispozitive medicale nu transmit CNAS toate preţurile de vânzare cu amănuntul şi sumele de închiriere în cazul dispozitivelor medicale contractate, Casa de Asigurări de Sănătate va putea denunţa unilateral contractul respectiv.

Te-ar mai putea interesa și
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate în Franța pentru atacarea unor ținte de pe teritoriul Rusiei
Parisul are o poziție ambiguă cu privire la folosirea de către Ucraina de rachete cu rază lungă de acțiune fabricate ...
Franţa permite deja Ucrainei ca armele pe care i le furnizează în cadrul ajutorului militar să fie utilizate împotriva bazelor ruse de unde sunt lansate atacuri asupra teritoriului ucrainean, au......
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma acțiunilor armatei israeliene în Fâția Gaza
Uniunea Europeană respinge propunerea lui Josep Borrell de a-și suspenda dialogul politic cu Israelul, făcută în urma ...
Uniunea Europeană nu îşi suspendă pentru moment dialogul politic cu Israelul, în pofida unor acuzaţii grave privind ...
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra Ucrainei 4.000 de drone sofisticate, dar nu și rachete Taurus cu rază lungă de acțiune
Germania va livra 4.000 de drone sofisticate Ucrainei, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Berlin, însă cancelarul ...
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru copii
Ginza Invest aduce brandul Nebulous Stars în România, un concept inovator de retail educațional și recreațional pentru ...
Compania de retail Ginza Invest anunță lansarea brandului Nebulous Stars, un concept inovator de retail educațional și ...