Guvernul a aprobat planul de urgenţă pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale în România

26 05. 2022
transgaz 876464568

Dan Cărbunaru a declarat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, că acest document are rol preventiv şi este elaborat periodic.

„Astăzi, Guvernul a adoptat acest plan de urgenţă pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale în România, care prevede stabilirea unui set de măsuri, dar şi de proceduri prin care se pot anula, reduce sau elimina efectele unor posibile perturbări în aprovizionarea ţării noastre cu gaze naturale. Documentul are un rol preventiv şi se elaborează periodic, în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a precizat că sunt trei niveluri de criză, potrivit acestui plan.

„Unul de alertă timpurie, în cazul în care există informaţii concrete, sigure şi fiabile, conform cărora ar putea avea loc un eveniment care ar deteriora în mod semnificativ situaţia în materie de furnizare de gaze şi care ar putea conduce la declanşarea nivelului de alertă sau de urgenţă. Următorul nivel este de alertă în cazul în care are loc o perturbare a furnizării de gaze sau o cerere de gaze excepţional de mare care ar putea afecta semnificativ situaţia în materie de furnizare de gaze, însă piaţa încă este în măsură să gestioneze această perturbare sau cererea respectivă fără a fi nevoie de măsuri care nu sunt bazate pe funcţionarea pieţei”, a menţionat Cărbunaru.

El a adăugat că al treilea nivel este cel de urgenţă.

„Cel de-al treilea nivel, nivelul de urgenţă, care apare în cazul unei cereri excepţional de mari sau al unei perturbări semnificative de furnizare de gaze sau alt tip de deteriorare semnificativă a situaţiei în materie de furnizare de gaze şi toate măsurile de piaţă relevante au fost deja implementate, însă oferta de gaze este insuficientă pentru a satisface cererea rămasă neacoperită astfel încât este nevoie de noi măsuri care nu se bazează pe piaţă, în special în scopul garantării furnizării de gaze către clienţii protejaţi. Apariţia acestor niveluri de criză depinde de gravitatea perturbării, de implicaţiile economice şi tehnice, dar şi de urgenţă a acţiunilor de remediere. Ele nu vor fi declarate succesiv. Orice nivel poate fi declarat imediat în funcţie de evoluţia situaţiei şi nevoia, bineînţeles, de a corecta riscurile care apar”, a declarat Dan Cărbunaru.

El a precizat că, în aceste situaţii, Ministerul Energiei preia managementul crizei.

„În situaţie de alertă, de alertă timpurie sau urgenţă, Ministerul Energiei este cel care preia managementul crizei şi este responsabilul punerii în aplicare a măsurilor prevăzute în acest plan de acţiuni preventive privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale şi sau în planul de urgenţă. Dimensiunea regională a acestui plan se înscrie în coordonatele de cooperare regională pe care ţările grupurilor de risc din care România face parte, este vorba de Transbalcanic şi Ucraina astfel încât specificaţiile măsurilor naţionale privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale să fie compatibile cu cele adoptate la nivelul grupului. Planul de urgenţă prevede în plus măsuri adoptate, rolul responsabilităţii entităţii implicate pentru fiecare în funcţie de nivelul de criză, măsuri specifice privind energia electrică şi termoficarea, descrierea rolului managerului de criză desemnat şi dimensiunea regională a planului”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului.