Guvernul a aprobat Politica Urbană a României, prin care vor fi dezvoltate oraşe inteligente din punct de vedere climatic

Cabinetul Ciucă a aprobat, în şedinţa de miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Politica Urbană a României, care are printre obiectivele prioritare crearea de oraşe inteligente din punct de vedere climatic, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 dec. 2022, 17:19
Guvernul a aprobat Politica Urbană a României, prin care vor fi dezvoltate oraşe inteligente din punct de vedere climatic

„Este o reformă asumată în cadrul PNRR, actul normativ adoptat astăzi înseamnă un nou jalon îndeplinit la termen, fiind primul document strategic de la nivel naţional dedicat dezvoltării urbane”, a declarat Cseke Attila, citat în comunicat.

Strategia Naţională de Dezvoltare Urbană Integrată pentru Oraşe Reziliente, Verzi, Incluzive şi Competitive propune o viziune de dezvoltare urbană durabilă, incluzivă şi rezilientă a României pentru perioada 2022-2035, un instrument concret de transpunere la nivel naţional a obiectivelor şi principiilor documentelor cadru la nivel european şi la nivel global. De asemenea, constituie un cadru de fundamentare a politicilor urbane şi a strategiilor locale, cu respectarea principiului autonomiei locale şi a subsidiarităţii, o agendă comună a autorităţilor publice de la nivel central şi local pentru îmbunătăţirea cadrului de dezvoltare urbană, prin furnizarea unui set de măsuri coerente şi prin coordonarea şi corelarea domeniilor sectoriale şi a diferiţilor actori, menţionează sursa citată.

Ministerul precizează că acesta reprezintă un cadru participativ, colaborativ, deschis tuturor actorilor implicaţi în procesul de dezvoltare urbană şi teritorială, care să schimbe mentalităţi în ceea ce priveşte dezvoltarea prezentă şi viitoare a oraşelor României şi a zonelor metropolitane.

„Obiectivele prioritare ale Politicii Urbane vizează sustenabilitatea, crearea de oraşe inteligente din punct de vedere climatic, prin dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre pentru a atenua şi a se adapta la riscurile urbane, intensificarea activităţii economice, prin oferirea unor condiţii de trai prielnice, creşterea ofertei locurilor de muncă şi îmbunătăţirea accesului la centre de afaceri bine deservite, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, în special prin extinderea accesului la locuinţe şi servicii publice şi îmbunătăţirea capacităţii administrative şi a cooperării între jurisdicţii şi sectoare”, arată MDLPA.

Conform comunicatului, cei doi factori principali care au modelat elaborarea Politicii urbane a României sunt alinierea la principiile, ţintele şi practicile europene, respectiv combaterea efectelor pandemiei COVID-19 asupra zonelor urbane.

„Acest proiect se corelează cu alte iniţiative legislative adoptate sau în curs de adoptare, precum Legea Zonelor Metropolitane, Strategia Naţională a Locuirii, Legea privind mobilitatea urbană, Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor”, afirmă Ministerul Dezvoltării.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...