Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile. Masca devine obligatorie peste tot de la o incidență de peste 3%

Guvernul a aprobat hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu 15 octombrie, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, precizând că aceasta prevede şi purtarea obligatorie a măştii în toate spaţiile deschise în localităţile unde indicele cazurilor de COVID depăşeşte 3 la mia de locuitori.
Economica.net - mie, 14 oct. 2020, 16:09
Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile. Masca devine obligatorie peste tot de la o incidență de peste 3%

„Astăzi, în cadrul şedinţei de guvern, au fost dezbătute propunerile CNSU pe care le-am anunţat, ieri, de fapt. Rămân următoarele măsuri confirmate referitor la purtarea măştii până la 3 la mie incidenţă: deci, de la 0 până la 3 la mie incidenţă masca este purtată obligatoriu în spaţiile aglomerate şi la 50 de metri de la intrarea în şcoli; de la 3 la mie în sus masca este obligatorie în toate spaţiile deschise”, a precizat Raed Arafat, miercuri, la Palatul Victoria.

El a adăugat că au rămas valabile prevederile care au stabilit că „de la 0 la 1,5 la mie incidenţă, restaurantele, cafenelele, cinematografele (…) vor funcţiona cu 50% capacitate”.

Citiți și: https://www.economica.net/starea-de-urgen-a-se-prelunge-te-cu-30-de-zile-noi-obliga-ii-pentru-purtarea-ma-tilor_191141.html

„Între 1,5 la mie şi 3 la mie, cu 30% capacitate, iar mai mare decât 3 la mie, atunci vor fi, din păcate, închise”, a precizat Arafat.

O altă prevedere aprobată prin HG privind starea de alertă este cea referitoare la obligativitatea testării săptămânale a personalului care lucrează în centrele rezidenţiale, prin grija Direcţiilor de Sănătate Publică.

„Acest lucru este necesar după ce personalul nu mai face rotaţie la 14 zile şi vine în ture normale şi atunci la 7 zile evaluarea lor va duce la prevenirea transmiterii virusului sau la reducerea riscului de transmitere a virusului către rezidenţii centrelor respective. Deci, astea sunt principalele prevederi care au fost stabilite şi prin hotărârea de guvern din ziua de astăzi”, a spus Arafat.

Întrebat ce s-a decis în cazul evenimentelor private, şeful DSU a menţionat: „Evenimentele private, dacă am omis să vorbesc despre ele, da, rămân evenimentele private restricţionate, adică interzise, în spaţiile închise şi publice pe plan naţional, deci acest lucru este confirmat şi prin hotărârea de guvern”.

Te-ar mai putea interesa și
JD Vance: SUA nu mai finanţează armamentul pentru Ucraina
JD Vance: SUA nu mai finanţează armamentul pentru Ucraina
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat, într-un interviu publicat duminică de postul Fox News, că preşedintele Donald Trump intenţionează să retragă sprijinul financiar al SUA pentru......
Dublu record. Smartphone-urile devin tot mai scumpe: prețul mediu urcă la un nou maxim, iar producătorii marchează venituri istorice
Dublu record. Smartphone-urile devin tot mai scumpe: prețul mediu urcă la un nou maxim, iar producătorii marchează venituri ...
Producătorii de telefoane inteligente și-au crescut veniturile cu 10% în trimestrul al doilea al anului față de aceeași ...
Cutremur de 6,1 grade acum. Turcia, zguduită bine de un seism de suprafață
Cutremur de 6,1 grade acum. Turcia, zguduită bine de un seism de suprafață
Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a avut loc duminică în vestul Turciei, a anunţat Agenţia turcă pentru gestionarea ...
Pace în Ucraina luna aceasta sau război înghețat de durată? Declarație istorică a șefului NATO. Rutte ia partea lui Trump și spune, nuanțat, că ar trebui recunoscute cuceririle Rusiei
Pace în Ucraina luna aceasta sau război înghețat de durată? Declarație istorică a șefului NATO. Rutte ia partea lui ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus, nuanțat că Rusiei ar trebuie să i se recunoască cuceririle din Ucraina, ...